Tăriceanu a solicitat implementarea rapidă a programului de creştere economică

F. A.
Politică / 17 noiembrie 2008

Măsurile incluse în Programul de creştere economică şi de creare de locuri de muncă trebuie implementate rapid, a subliniat premierul Călin Popescu-Tăriceanu, în cadrul reuniunii de lucru desfăşurate azi la Palatul Victoria.

Şeful Executivului a solicitat miniştrilor cu responsabilităţi în domeniu să pregătească actele normative necesare pentru implementarea măsurilor aprobate, astfel încât acestea să poată fi discutate începând din şedinţa Guvernului din această săptămână.

"Aceste măsuri trebuie implementate cât mai repede, astfel încât să poată intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2009", a afirmat primul-ministru.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor, Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, Laszlo Borbely, ministrul Lucrărilor Publice, Ovidiu Silaghi, ministrul pentru IMM-uri, Dorin Marian, şeful Cancelariei Primului-ministru, Daniel Chiţoiu, preşedintele ANAF, Ion Ghizdeanu, şeful Comisiei Naţionale de Prognoză, consilieri şi experţi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb