TĂRICEANU, DESPRE REDIRECŢIONAREA IMPOZITULUI CĂTRE ENTITĂŢI NONPROFIT:  "Eu am făcut-o! Fă-o şi tu"

E.A.
Politică / 12 martie 2019

Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, anunţă că a redirecţionat din impozitul pe venit către o entitate nonprofit şi îndeamnă cetăţenii să facă acelaşi lucru.

"Mai sunt doar câteva zile în care mai putem hotărî destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii. Haideţi să dăm şansa unor voluntari inimoşi să facă mai bună viaţa unor semeni ai noştri aflaţi în dificultate. Eu am făcut-o! Fă-o şi tu!", este mesajul postat de Tăriceanu pe pagina sa de Facebook, cu link la formularul 230.

Declaraţia se depune până la data de 15 martie de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor şi/sau venituri din pensii din România.

Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, termenul pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice se prelungeşte de la 15 martie până la 31 iulie.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb