Preşedintele rus Vladimir Putin i-a convocat pe membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al Rusiei şi pe reprezentanţii delegaţiei ruse desemnate să participe la negocierile trilaterale Rusia-SUA-Ucraina, programate să se desfăşoare la Abu Dhabi în data de 10 noiembrie, transmite agenţia de presă TASS.
Liderul de la Kremlin a precizat scopul reuniunii operative: „Săptămâna viitoare, marţi, vor avea loc în Emiratele Arabe Unite negocieri trilaterale privind problema ucraineană. Având în vedere că negocierile sunt programate pentru marţi, i-am invitat pe colegii care vor participa la aceste discuţii. Să abordăm pe scurt acest subiect”, a afirmat Vladimir Putin, potrivit sursei menţionate.
La şedinţă au fost prezenţi, alături de membrii permanenţi ai forului de securitate, consilierul prezidenţial Vladimir Medinski, care va conduce delegaţia rusă la discuţiile din Emiratele Arabe Unite, şi consilierul prezidenţial Iuri Uşakov, indică agenţia oficială rusă. Totodată, au participat miniştrii adjuncţi de Externe Mihail Galuzin şi Serghei Riabkov, şeful Direcţiei Principale de Informaţii a Statului Major General (GRU), Igor Kostiukov, şi adjunctul şefului Direcţiei Principale Operaţionale a Statului Major General, Iuri Jigarlovski, informează TASS.
În paralel, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnalat perspectiva unui acord „foarte mare” cu autorităţile de la Moscova în legătură cu războiul din Ucraina, menţionând că o asemenea înţelegere „ar putea include toată Europa”, notează sursa citată.






















































Opinia Cititorului