Teheranul apreciază că Joe Biden poate ridica sancţiunile impuse Iranului prin "trei decrete"

S.B.
Internaţional / 18 noiembrie 2020

Teheranul apreciază că Joe Biden poate ridica sancţiunile impuse Iranului prin "trei decrete"

Teheranul va respecta toate angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul Acorduluide la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, dacă preşedintele-ales al Statelor Unite Joe Biden ridică sancţiunile americane impuse republicii islamice, anunţă ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif, care apreciază că acest lucru poate fi realizat foarte rapid, informează news.ro.

"Dacă domnul Biden este dispus să respecte angajamentele americane, noi putem, la rândul nostru, să ne îndeplinim toate angajamentele din Acord (...), iar negocieri sunt posibile în cadrul (Grupului) P5+1 (puterile mondiale semnatare ale Acordului de la Viena)", declară, într-un interviu publicat miercuri de presa oficială iraniană, ministrul iranian de Externe.

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a retras în 2018 Statele Unite din Planul de acţiune global comun (JCPoA), semnat cu trei ani mai înainte de către predecesorul său Barack Obama, şi a restabilit şi consolidat sancţiune impuse de către Statele Unite Iranului.

Joe Biden, care a fost vicepreşedintele lui Barack Obama, a promis să revină în JCPoA, dacă Iranul respectă din nou prevederile Acordului de la Viena.

"Suntem pregătiţi să discutăm despre felul în care Statele Unite pot reveni în cadrul acordului", anunţă şeful diplomaţiei iraniene.

"Situaţia se va îmbunătăţi în lunile următoare. Biden poate ridica toate sancţiunile prin trei decrete prezidenţiale", apreciază Zarif, potrivit news.ro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb