Tenis: Premii tot mai mari pentru sportivi

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 15 ianuarie

Tenis: Premii tot mai mari pentru sportivi

English Version

Sportul profesionist produce şi consumă foarte mulţi bani. Tensiul este un bun exemplu în acest sens. Ştacheta se ridică tot mai sus, inclusiv în ceea ce priveşte premiile puse în joc. Turneul de la Indian Wells din martie va oferi premii totale de 19 milioane de dolari, cele mai mari dintre toate competiţiile combinate WTA 1000 şi ATP Masters 1000, au anunţat organizatorii. Cifra reprezintă o creştere de peste 1,4 milioane de dolari faţă de anul trecut, cei mai mulţi bani suplimentari fiind destinaţi jucătorilor de simplu care participă la calificări şi pe tabloul principal până în turul doi. "În fiecare an, evaluăm fiecare aspect al evenimentului nostru - de la premiile în bani, la programări, la facilităţi şi dotări - pentru a asigura o experienţă de top pentru jucători şi fani", a declarat Steve Christian, COO al BNP Paribas Open. "În acest an, suntem mândri să acordăm premii record şi suntem foarte concentraţi pe recompensarea tuturor jucătorilor care participă la BNP Paribas Open." Turneul îşi schimbă, de asemenea, programul şi va avea în premieră o zi cu toate sferturile de finală, la 14 martie, când se vor juca toate cele opt meciuri din sferturi. Evenimentul anual din deşertul din sudul Californiei, în apropiere de Palm Springs, este deţinut de miliardarul Larry Ellison, care deţine şi Indian Wells Tennis Garden. Luna trecută, jucătorii l-au votat Turneul ATP Masters şi WTA 1000 al anului pentru a noua oară consecutiv, un fapt fără precedent, iar peste 450.000 de fani au asistat la ediţia din 2023. Carlos Alcaraz şi Elena Rîbakina sunt campionii en-titre ai turneului, care se desfăşoară în acest an între 6 şi 17 martie.

Cele mai mari premii din tenis sunt oferite la Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open, cele patru turnee de Grand Slam ale anului.

US Open rămâne Grand Slam-ul cu cele mai mari premii din istorie. În 2023 premiile totale au fost de 60,5 milioane de dolari. Campionii în probele de simplu au încasat 2,6 milioane de dolari, iar finaliştii 1,3 milioane de dolari.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Motiv bun pentru a o scoate pe Simona din competiție.

    1. in ton cu inflatia; americanii nsunt cei mai datori si au un interes major in a o perpetua;

    2. doar biletele de anul trecut, de la orice finala de Grand Slem, cu o medie de doar 25.000 de spectatori x 1500usd/bilet ( in primele randuri costa 4000usd)= 37.500.000 usd

    premiile sunt cam mici pentru participanti!!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5878
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0225
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur356.2719

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb