TNB îşi structurează repertoriul în şapte programe

Z.B.
Miscellanea / 26 august, 12:41

TNB îşi structurează repertoriul în şapte programe

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti îşi va structura repertoriul, odată cu stagiunea care debutează la începutul lunii septembrie, în jurul a şapte programe, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Programele, denumite Teatrokosmos, Sensorium, Agora, Genesis, Proscenium, Axis şi Sirinx, acoperă spectacole bazate pe dramaturgia clasică şi contemporană, producţii care utilizează tehnologia, proiecte cu teme sociale, iniţiative dedicate tinerilor artişti, colaborări naţionale şi internaţionale, precum şi reprezentaţii organizate în spaţii neconvenţionale, informează compania.

Teatrokosmos include producţii inspirate din dramaturgia clasică şi contemporană, românească şi universală, precum şi adaptări scenice şi scenarii originale. Sensorium reuneşte spectacole care utilizează tehnologia multimedia, realitatea virtuală, teatrul-dans şi musicalul, conform datelor menţionate. Programul Agora se concentrează asupra spectacolelor cu teme sociale, bazate pe cercetare documentară şi memorie urbană. Genesis se adresează tinerilor artişti şi include activităţi de cercetare, producţie teatrală, dramaturgie contemporană şi educaţie teatrală, transmite sursa citată. Proscenium este destinat dezvoltării profesionale a echipei TNB şi formării specialiştilor în meseriile scenei, prin spectacole-laborator, ateliere şi masterclassuri, ale căror rezultate vor fi prezentate periodic publicului, potrivit comunicatului de presă. Axis va reuni spectacole naţionale şi internaţionale coproduse sau invitate, în cadrul unei platforme de mobilitate a TNB, şi va include seturi de reprezentaţii pentru fiecare producţie. Sirinx va cuprinde spectacole de teatru, muzică, dans, film şi performance experimental, organizate în spaţii diferite şi la ore diverse, se arată în comunicat.

Arhitectura repertorială a fost propusă de Ada Hausvater, Managerul TNB, iar noua stagiune va începe pe 5 septembrie 2026. În luna septembrie sunt programate peste 80 de reprezentaţii în cele cinci săli ale teatrului: Sala „Ion Caramitru”, Studio, Pictura, Atelier şi Sala Mică, potrivit comunicatului de presă remis redacţiei de către Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2589
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5077
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6086
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1429
Gram de aur (XAU)Gram de aur670.0256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb