Tonny Lybek (FMI): Acordarea de stimulente şi reducerile de taxe ar putea afecta deficitul bugetar

F.A.
Macroeconomie / 18 octombrie 2010

Acordarea de stimulente, creşterea salariului minim şi reducerea cotei unice ar putea afecta ţinta de deficit bugetar convenită cu Fondul Monetar International, a declarat astăzi, pentru Agerpres şeful Biroului FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek, potrivit HotNews.ro.

Potrivit sursei citate, şeful Biroului FMI de la Bucureşti a amintit că "autorităţile române şi FMI au convenit în această vară o ţintă de deficit de 6,8% pentru 2010".

"Misiunea Fondului care va sosi în capitala României va discuta proiectul de buget cu autorităţile române şi vor fi analizate progresele făcute prin angajamentele luate de oficialităţi faţă de instituţiile financiare internaţionale care sprijină programul pentru România. De asemenea, vom discuta măsurile ulterioare care trebuie să fie luate pentru a asigura stabilitatea macroeconomică şi financiară", a spus Tonny Lybek.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb