TradeVille: Acţiunile Rolls Royce urcă Everestul

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 ianuarie

TradeVille: Acţiunile Rolls Royce urcă Everestul

Rolls Royce Holdings pare că a prins aripi în 2023, după un raliu al acţiunilor care au atins nivelurile pre-pandemice. Acum, compania se concentrează pe noile strategii gândite de management şi pare că ar avea potenţial să surprindă din nou piaţa, conform unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Rolls-Royce este o companie de tehnologie din Regatul Unit, care operează în segmentele de aviaţie civilă, apărare şi sisteme de producere a energiei. Printre principalele produse pe care compania le fabrică şi livrează se numără motoare de aviaţie civilă de mari dimensiuni şi mentenanţa acestora, motoare destinate avioanelor militare, centrale nucleare pentru submarine, precum şi reactoare modulare mici.

Cu o capitalizare busieră de 32,3 miliarde de dolari, Rolls-Royce a reuşit să bată toate aşteptările în 2023, când a implementat o schimbare de direcţie în politica generală a companiei, să îşi îmbunătăţească semnificativ situaţia financiară şi să marcheze o triplare a preţului acţiunilor.

În total, în cursul anului 2023, insiderii au cumpărat acţiuni în valoare totală de 449.000 lire sterline, în timp ce vânzările au însumat 10.000 de lire. Cele mai multe acţiuni au fost cumpărate de către Stuart Bradie, director non-executiv independent, 0,09% din capitalul social al companiei fiind deţinut în prezent de către insideri. Majoritatea acţiunilor au fost cumpărate în ultimul trimestru din 2023, ceea ce ar putea ilustra aşteptările pozitive asupra evoluţiei din anul curent.

În ceea ce ţine de structura acţionarilor, 72,8% din titlurile companiei sunt deţinute de investitorii instituţionali, 25,4% - de către retail şi restul de 1,84% - de către salariaţi, companii publice, guvern şi insideri.

Vedeta anului 2023

Rolls-Royce a avut un an 2023 remarcabil din toate privinţele, adăugând un +245% valorii acţiunilor în doar 12 luni, ceea ce a condus compania către TOP 1 în rândul societăţilor blue-chip FTSE 100 din Marea Britanie, precum şi în Europe Stoxx 600.

În prezent, acţiunile companiei se tranzacţionează la un nivel echivalent cu cel din 2019, fiind departe de momentele tensionate din 2020, în care se încerca evitarea unui faliment pe fondul unui blocaj total în industria aviaţiei, cauzat în mare parte de pandemia COVID19. Anul 2020 a marcat o depreciere masivă a acţiunilor, care au ajuns în acea perioadă să se tranzacţioneze la un nivel de circa 0,7 dolari/acţiune.

Perioada rea a companiei s-a tranformat brusc la începutul anului trecut, atunci când Tufan Erginbilgic a devenit noul CEO al Rolls-Royce, schimbând semnificativ anumite strategii. Noul director a renunţat la vechile obiceiuri ale companiei, în care se acceptau contracte în pierdere, care se recupereau mai apoi prin lucrări de întreţinere, a implementat o politică fixă a preţurilor, care nu se mai negociază în detrimentul companiei, a desfiinţat multe locuri de muncă din cadrul Grupului şi a derulat un program de vânzare a unor active, în vederea optimizării operaţionale.

De asemenea, compania a deschis acum calea către fabricarea sistemulu său de propulsie UltraFan, o tehnologie de ultimă oră care urmăreşte să ofere un loc în piaţa motoarelor cu un singur culoar, o piaţă pe care Rolls a părăsit-o în urmă cu mai bine de un deceniu.

Rolls Royce are potenţial şi în 2024

Viitorul companiei se arată a fi unul strălucitor, cu Erginbilgic în fruntea operaţiunilor, compania sperând acum că marjele diviziei sale aerospaţiale-civile să se îmbunătăţească de la 2,5% în 2022 la 15-17% până în 2027, în timp ce situaţiile financiare par să se redreseze semnificativ.

Un alt punct forte în anul curent va fi stabilitatea financiară a companiei, care a reuşit să performeze bine în 2023, iar fluxul continuu de comenzi o poate propulsa şi mai mult în 2024, notează al TradeVille. La mijlocul anului trecut, compania şi-a actualizat pozitiv estimările financiare pentru tot anul, majorând previziunile privind profitul operaţional pentru 2023 la 1,2-1,4 miliarde de lire, de la 0,8-1 miliarde de lire, reflectând o îmbunătăţire anticipată a câştigurilor contractuale vizate de 200-250 milioane de lire, inclusiv recuperări şi eliberări de provizioane oneroase.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în acţiunile Rolls-Royce

Oportunităţi

- În utlimul an, Rolls-Royce a primit şapte recomandări din partea analiştilor, dintre care două ratinguri HOLD şi cinci ratinguri de cumpărare. Astfel, consensul de la Wall Street este de cumpărare cu moderaţie.

- Noua direcţie de dezvoltare şi politicile aprobate de management în 2023 pun în prim plan profitabilitatea companiei, care a reuşit în mai puţin de un an să demonstreze rezultate semnificativ pozitive, ceea ce a ridicat moralul investitorilor.

- Acţiunile Rolls-Royce se tranzacţionează în prezent la un P/E de 17,2x, fiind cu mult sub media industriei, de 32,8x. De asemenea, şi alţi multipli importanţi, precum P/S (1,7x) şi EV/EBITDA (11,8x), sunt mai jos faţă de media din industrie, de 3,2x, respectiv de 18,9x, ceea ce sugerează că societatea mai are loc de creştere.

- Compania activează într-o industrie cu bariere mari de intrare, ceea ce îi oferă avantajul de a avea o concurenţă slabă şi stabilă pe plan extern, având o cotă de piaţă în prezent de 55% pentru motoarele de avioane. Directorul executiv al companiei a declarat că aceasta va creşte în ficare an, pentru următorii 5-10 ani.

Riscuri

- În cursul lunii decembrie 2023, a existat un interes sporit al investitorilor în vânzarea în lipsă a acţiunilor Rolls-Royce, valoarea titlurilor vândute în lipsă la 15 decembrie fiind de 2,22 milioane de dolari, o creştere de 286% faţă de luna noiembrie.

- În cursul anului 2023, preţul a crescut de peste trei ori, fiind în acest moment foarte extins faţă de media mobilă de 200 zile, ceea ce măreşte probabilitatea de a exista o corecţie a preţului sau de a avea o perioadă stagnantă a acţiunii.

- În ultimii trei ani, creşterea capitalizării bursiere a companiei a fost de 189,5%, fiind susţinută exclusiv de sentimentul pozitiv al pieţei şi de aşteptările anticipative ale investitorilor (+286,1% creştere a P/E), însă aceasta a fost trasă în jos de scăderea profiturilor (-96,6%).

Sursele menţionate de al TradeVille în acest raport sunt: marketbeat.com, simplywall.st, fool.co.uk, fortune.com, investorschronicle.co.uk, ft.com, reuters.com, alphaspread.com.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8883
Gram de aur (XAU)Gram de aur353.6146

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb