Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că "ar fi o mare greşeală" ca şeful statului să desemneze un premier tehnocrat pentru că acesta nu ar avea putere în mod real.
Pornind de la realitatea că PSD are din nou majoritate în Parlament, Băsescu avansează ideea unui guvern de "largă majoritate parlamentară" format din PNL şi PSD şi aminteşte că cele două partide au mai guvernat împreună.
"Nu mai poate merge pe varianta Ludovic Orban (preşedintele Klaus Iohannis - n.r.). Mai mult decât atât, ar fi o mare greşeală să meargă pe varianta tehnocrată pentru că ar fi o variantă care nu ar avea putere în mod real. Trebuie să recunoaştem şi să observăm că în jurul PSD-ului s-a format o nouă majoritate în Parlament. PSD-ul cu aliaţii săi au din nou majoritate în Parlament, ceea ce înseamnă că cea mai convenabilă soluţie pentru preşedinte ar fi să desemneze un premier dintr-un partid pe care să-l agreeze, inclusiv din PNL, dar să stimuleze un guvern politic de largă majoritate parlamentară, adică va trebui să fie PNL-ul şi PSD-ul în acest guvern. Şi să nu-mi spuneţi că o să aibă prea multe complexe să o facă, deocamdată pică din nevoi electorale, dar până mai acum câţiva ani au fost cu USL-ul, s-au înţeles foarte bine", a declarat Traian Băsescu într-o intervenţie telefonică la Digi 24.
El a spus că decizia CCR, care a catalogat drept neconstituţională a doua nominalizare a lui Ludovic Orban pentru funcţia de premier, va "limpezi" pentru totdeauna ideea de a provoca alegeri anticipate "forţând Constituţia".
"Este interesant cum se va motiva decizia Curţii pentru că a apărut o nuanţă extrem de importată: că desemnarea unui premier are ca scop alcătuirea unui guvern care să treacă prin Parlament. Un aspect extrem de important pe care trebuie să-l înţeleagă toată lumea: că nu se pot desemna premieri falşi, pe de o parte spui că-l desemnezi, pe de altă parte partidul lui spune că nu îl va vota. E un nonsens politic, posibil numai la noi", a afirmat fostul şef al statului.
Băsescu a menţionat că, dacă ar fi fost preşedinte, nu s-ar fi lansat "în aventura anticipatelor forţate" şi a susţinut că încercarea de a provoca alegeri anticipate e cauzată de "neînţelegerea articolelor din Constituţie".
1. fără titlu
(mesaj trimis de Petre în data de 24.02.2020, 20:28)
Care Constitutie, d-le Basescu? Pe Iohaniss nu-l intereseaza ce spune Constitutia, pentru ca nu-l duce mintea sa inteleaga ca este legea fundamentala si ca nimeni nu poate sa o calce in picioare. El se comporta ca un veritabil dictator si are pretentia ca totul sa se faca numai cum vrea el ("mi-am dorit": sa avem alegeri anticipate, sa alegem primarii in doua tururi, sa scapam de PSD). Nu conteaza ce vrea poporul, ci numai ce-si doreste el si pana acum a reusit. Frati romani, cat mai suportam o asemenea situatie? D-le Iohaniss, reveniti-va, nu se stie care va fi reactia poporului la un moment dat.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.02.2020, 21:03)
Reactia noastra,a poporului,a fost destul de clara la alegerile europarlamentare si la alegerile prezidentiale: am dat doua dosuri de palma mafiei psd de s-a invartit ca titirezul! Dar continua sa fie in picicioare! De aceea,noi poporul,suntem hotarati sa dam raspunsul decisiv mafiei psd la alegerile de anul acesta! Sobolanilor din psd+alde-proromania!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.02.2020, 07:34)
Presedintele s-a inspirat de la domnul Basascu.A si spus ca si Basescu l-a desemnat pe Boc .Precedentul exista.A avut de unde sa invete!
2. Omisiune
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 25.02.2020, 06:40)
Nea Petrov ai uitat de SRI...