Transgaz va primi 14 mil.euro, din fonduri europene, pentru 2 conducte de interconectare gaze

F.A.
Companii #Fonduri Europene / 11 decembrie 2009

Comisia Europeană va aproba în februarie deciziile pentru acordarea cofinanţării de 14 mil. euro, la solicitarea transportatorului naţional de gaze Transgaz, pentru dezvoltarea conductelor de interconectare între sistemul de transport al gazelor naturale din România cu cele din Bulgaria şi Ungaria.

Proiectele Transgaz, transmise CE în luna iulie, au îndeplinit condiţiile de eligibilitate, fiind selectate pentru a primi cofinanţare din fonduri europene, informează Direcţia Cooperare Internaţională şi Afaceri Europene din cadrul Ministerului Economiei (ME), informează NewsIn.

"Comisia Europeană a selectat toate cele 3 proiecte transmise în luna iulie de transportatorul naţional de gaze Transgaz în cadrul Planului European de Redresare Economică. Aceste proiecte vizează dezvoltarea conductelor de interconectare între sistemul de transport al gazelor naturale din România cu cele din Bulgaria şi Ungaria, fondurile comunitare alocate Transgaz însumând circa 14 milioane de euro. Transgaz va asigura pentru aceste proiecte o finanţare de aproximativ 34 milioane euro", se arată în comunicatul ME.

Comisia Europeană va aproba deciziile pentru acordarea asistenţei financiare pentru fiecare proiect în parte în cursul lunii februarie 2010.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb