Japonia nu mai trăieşte în mediul deflaţionist care a durat peste un deceniu, iar nivelul yenului şi politica monetară trebuie să se schimbe în consecinţă, a declarat vineri, la Bangkok, Erin Browne, subsecretarul Trezoreriei SUA pentru afaceri internaţionale, potrivit Reuters.
Browne a spus că oficialii americani şi japonezi colaborează la toate nivelurile pentru stabilitatea pieţelor. Ea a avertizat că mişcările bruşte şi dezordonate ale cursului pot obliga investitorii să-şi lichideze poziţiile, pot crea volatilitate pe toate pieţele şi pot scumpi finanţarea atât în SUA, cât şi la nivel global. Oficialul american a cerut, de asemenea, FMI să identifice mai ferm dezechilibrele globale, potrivit FXStreet.
Declaraţia creşte presiunea asupra Băncii Japoniei, care a majorat dobânda în septembrie la 1,25% şi se reuneşte pe 29 şi 30 octombrie. Surse citate de Reuters spun că mulţi membri ai conducerii băncii preferă să aştepte noi date înainte de o altă majorare. Cu inflaţia în jurul ţintei de 2%, dobânda reală din Japonia rămâne negativă.
Trezoreria SUA a calificat yenul drept substanţial subevaluat în raportul său valutar din iulie, când moneda japoneză a coborât la minimul ultimilor 40 de ani faţă de dolar. La sfârşitul lunii iulie, cele două guverne au cumpărat yeni în cantităţi mari pentru a susţine cursul, potrivit Korea Herald.




























































Opinia Cititorului