Trichet susţine că băncile trebuie să evite acordarea de bonusuri nejustificate angajaţilor

F.A.
Macroeconomie / 12 decembrie 2009

Trichet susţine că băncile trebuie să evite acordarea de bonusuri nejustificate angajaţilor

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat, vineri, că băncile ar trebuie să evite plata unor "bonusuri nejustificate" şi, în schimb, să se concentreze pe întărirea rezervelor de capital, potrivit Bloomberg, anunţă NewsIn.

"Îndemn băncile să profite de recenta redresare a profitabilităţii lor pentru a-şi întări capitalurile, mai degrabă decât să distribuie o mare parte a profiturilor pentru a acorda bonusuri ori compensaţii nejustificate", a spus Trichet.

Politicienii francezi şi britanici vor să taxeze bonusurile bancare ale instituţiilor bancare care au primit 5.300 miliarde dolari în ajutoare de stat în perioada crizei financiare. Băncile din Marea Britanie care vor acorda bonusuri de peste 25.000 lire sterline până în aprilie 2010 vor trebui să achite o taxă de 50%. De asemenea, preşedintele Nicolas Sarkozy a anunţat că Franţa va impune anul viitor o taxă tot de 50% pentru bonusurile acordate în 2009.

"Suntem de acord că o taxare a bonusurilor ar trebui să fie considerată o prioritate, deoarece bonusurile pentru 2009 au crescut parţial datorită ajutorului guvernamental pentru sistemul bancar", a mai spus preşedintele BCE.

De asemenea, Trichet a precizat că decizia de săptămâna trecută a BCE de a retrage măsurile excepţionale de lichiditate în 2010 nu este un semnal cu privire la viitorul ratelor de dobândă monetară. Măsurile ar urma să fie retrase "în ordine şi gradual".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb