Trustul de presă Intact reduce salariile angajaţilor cu 20%

F.A.
Companii #Media-Advertising / 13 ianuarie 2009

Trustul de presă Intact a anunţat că angajaţii Jurnalului Naţional vor primi, începând din această lună, salarii cu până la 20% mai mici, cu menţiunea că că această măsura va fi aplicată la nivelul întregului trust.

Intact Media Group precizează, într-un comunicat de presă, că "printre măsurile luate la nivel de trust se află şi reducerea bugetului cu salariile angajaţilor Intact Media Group cu 20%", în cadrul unei politici de reducere a costurilor, pentru diminuarea efectelor crizei financiare.  

 "Singurul criteriu pe baza căruia în Intact vor fi făcute concedieri vreau să rămână performanţa. Motivul pentru care am apelat la aceasta măsură, reducerea salariilor, este tocmai pentru a evita disponibilizarea unor profesionişti, care, în mod normal, n-ar trebui să-şi facă griji pentru siguranţa locului de muncă", declară Camelia Voiculescu, PDG Intact.

Trustul media Intact, include, printre altele, posturile TV Antena 1, Antena 2, Antena 3, GSP şi Euforia , cotidianul Jurnalul Naţional, publicaţiile "Săptămâna financiară" şi "Financiarul" şi postul de radio News FM. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb