Turcia se foloseşte de Nabucco pentru a face presiuni în negocierile cu UE

F. A.
Internaţional / 19 ianuarie 2009

Turcia a exercitat azi presiuni asupra europenilor pentru a accelera negocierile de aderare la UE, ameninţând cu revizuirea susţinerii strategice pentru gazoductul Nabucco, ce ar ocoli Rusia, relatează AFP.

"Sper că se va înregistra un progres în 2009" în negocierile de aderare la UE, care constituie "o mare prioritate pentru Turcia", a afirmat premierul Recep Tayyip Erdogan, la începutul unei vizite la Bruxelles, prima în patru ani, destinată dinamizării negocierilor. Turcia nu a deschis până acum decât zece dintre cele 35 de capitole din negocieri, numai două în 2008.

Discuţiile sunt îngreunate de faptul că Turcia nu recunoaşte Republica Cipru, de lentoarea reformelor democratice în Turcia şi de ostilitatea mai multor state europene faţă de o aderare a acestei ţări. Printre capitolele nedeschise figurează cel privitor la chestiunile energetice, din cauza rezervelor serioase ale ciprioţilor greci, care au aderat în 2004.

"Dacă ne confruntăm cu o situaţie în care acest capitol despre energie este blocat, ne vom reexamina poziţia faţă de Nabucco", a explicat Erdogan. "Trebuie să discutăm deschis, sudul Ciprului exercită presiuni pentru ca anumite capitole să nu fie deschise, ca cel despre energie", a subliniat el.

"UE trebuie să fie corectă în tratamentul aplicat faţă de Turcia, nu trebuie să prefere sudul Ciprului, care este departe de Europa şi nu are decât câteva sute de mii de locuitori, comparativ cu Turcia şi cei 70 de milioane de locuitori ai săi", a menţionat Erdogan.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.1417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3965
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9370
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb