Turcia şi Israel discută construirea unui gazoduct care să lege cele două ţări

S.B.
Internaţional / 29 martie

Turcia şi Israel discută construirea unui gazoduct care să lege cele două ţări

Un gazoduct între Turcia şi Israel este în discuţie ca fiind una dintre alternativele Europei la livrările cu gaze din partea Rusiei, însă procesul de semnare a unui acord va fi unui sinuos, potrivit unor oficiali guvernamentali şi din industrie din ambele ţări, informează news.ro.

Ideea a luat naştere cu ani în urmă şi se referă la construirea unei conducte submarine din Turcia până la Leviathan, cel mai mare zăcământ offshore de gaze naturale din Israel. Gazele ar ajunge în Turcia şi în statele din sudul Europei care doresc să renunţe la dependenţa energetică de Rusia.

Potrivit preşedintelui turc Tayyip Erdogan, cooperarea în domeniul gazelor este "unul dintre cei mai importanţi paşi pe care îi putem face împreună pentru legăturile bilaterale". Erdogan a transmis reporterilor că este pregătit să trimită miniştri de top în Israel pentru a duce planul la bun sfârşit.

Un oficial turc de rang înalt a declarat pentru Reuters că discuţiile au continuat de când preşedintele israelian Isaac Herzog a vizitat Ankara la începutul lunii martie, iar "decizii concrete" ar putea fi luate în lunile următoare cu privire la ruta propusă şi la entităţile participante.

Oficialii din industrie sunt totuşi mai precauţi, spunând că limitările de producţie şi elementele geopolitice ar putea întrerupe planul.

Câmpul de gaze Leviatan aprovizionează deja Israelul, Iordania şi Egiptul. Proprietarii săi, compania Chevron şi companiile israeliene NewMed Energy and Ratio Oil, plănuiesc să crească producţia de la 12 la 21 de miliarde de metri cubi pe an.

Prin comparaţie, Uniunea Europeană a importat anul trecut 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia, aproape 40% din consumul său.

Ministrul israelian al Energiei, Karine Elharrar, a declara, duminică, pentru Ynet News, că multe chestiuni nu au fost încă discutate, precum cele financiare.

"Dorim ca gazul Israelului să tranziteze Turcia în drum spre Europa. Israelul priveşte pozitiv acest lucru, s-au purtat câteva discuţii şi există dorinţa de a face acest lucru", a spus un alt oficial turc.

Turcia consumă aproximativ 50 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an şi importă aproape întreaga cantitate, majoritatea prin conducte din Rusia, Iran şi Azerbaidjan.

Gazoductul ar urma să parcurgă 500-550 km, iar construcţia sa ar costa până la 1,5 miliarde.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

01 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9311
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7088
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro