Ţuţuianu către Tribunal: Vreau să rămân în PSD

F.M.
Politică / 16 noiembrie 2018

Adrian Ţuţuianu (Sursa foto: Twitter)

Adrian Ţuţuianu (Sursa foto: Twitter)

Senatorul Adrian Ţuţuianu a anunţat astăzi că a promovat o contestaţie împotriva hotărârii Comitetului Executiv Naţional al PSD de excludere a sa din partid şi a înregistrat, totodată, la Tribunalul Dâmboviţa o cerere de suspendare a executării acesteia până la pronunţarea unei soluţii definitive în dosarul de fond al cauzei, scrie Agerpres.

"Deşi suntem la 11-12 zile de la data aplicării sancţiunii, nici până astăzi hotărârea Comitetului Executiv Naţional nu mi-a fost comunicată nici mie, nici organizaţiei judeţene. De asemenea, nu a fost comunicată nici hotărârea privind desemnarea unui preşedinte interimar al organizaţiei judeţene. Dat fiind refuzul comunicării acestei hotărâri, am decis şi am promovat ieri contestaţia împotriva hotărârii aşa cum este ea cunoscută din spaţiul public, urmând ca eventuale adăugiri să aduc la această contestaţie dacă cineva va voi vreodată să mi-o comunice. Tot ieri am înregistrat, la Tribunalul Dâmboviţa, o cerere de suspendare a executării hotărârii CExN al PSD, din data de 5 noiembrie 2018, hotărâre prin care s-a dispus excluderea subsemnatului din PSD. Am cerut, pe cale de ordonanţă preşedenţială, suspendarea acestei hotărâri până la pronunţarea unei hotărâri definitive în dosarul de fond care are ca obiect cererea de anulare a hotărârii CExN din data de 5 noiembrie 2018", a precizat Ţuţuianu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul organizaţiei PSD Dâmboviţa.

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb