Twitter va aplica preşedintelui Donald Trump aceleaşi reguli ca celorlalţi utilizatori ai platformei sale, din ianuarie

J.P.
Internaţional / 9 noiembrie 2020

Twitter va aplica preşedintelui Donald Trump aceleaşi reguli ca celorlalţi utilizatori ai platformei sale, din ianuarie

Twitter va aplica preşedintelui american Donald Trump aceleaşi reguli ca celorlalţi utilizatori ai platformei sale, din ianuarie, când preşedinţia Statelor Unite va fi preluată de democratul Joe Biden, potrivit companiei de socializare, transmite Reuters, conform news.ro.

Twitter plasează avertismente de "interes public" pe unele tweet-uri care încală politicile sale şi care în mod normal ar fi eliminate.

Astfel de tweet-uri ale candidaţilor politici şi ale oficialilor aleşi sau guvernamentali sunt în schimb ascunse sub un avertisment, iar Twitter ia măsuri pentru restricţionarea vizibilităţii lor.

Compania a anunţat că acest tratament nu se aplică şi foştilor deţinători de funcţii oficiale.

"Aceste reguli se aplică actualilor lideri mondiali şi candidaţilor, nu şi cetăţenilor privaţi care nu mai deţin funcţii", a declarat un purtător de cuvânt al Twiter, într-un comunicat.

Compania a afişat numeroase avertismente şi etichete pe tweet-urile contului @realDonaldTrump, inclusiv multe după alegerile de marţea trecută, care aduc acuzaţii nefondate referitoare la fraude la vot.

Potrivit politicilor Facebook, se pare să după ce Biden va fi învestit în funcţie, în ianuarie, postările lui Donald Trump nu vor mai fi exceptate de la revizuirea de către terţe părţi pentru verificarea afirmaţiilor publicate.

Facebook nu a răspuns întrebărilor Reuters despre modul în care va fi tratat contul lui Donald Trump.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb