UE acordă un împrumut în valoare de 6,5 miliarde euro Ungariei

Sorina Zainea
Internaţional / 4 noiembrie 2008

Ungaria va primi un împrumut în valoare de 6,5 miliarde euro din partea Uniunii Europene, în contextul în care statul ungar se confruntă cu probleme grave generate de criza financiară internaţională, potrivit AFP.

Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană şi Banca Mondială au anunţat la 29 octombrie că vor veni în ajutorul Ungariei, prin împrumuturi care însumează 20 de miliarde de euro. Din această sumă, 12,5 de miliarde de euro au fost promise de FMI, 6,5 miliarde de euro de UE şi un miliard de euro de Banca Mondială.

Ajutorul acordat Ungariei se bazează pe un text care îi permite Uniunii Europene să acorde până la 12 miliarde de euro împrumut ţărilor membre din afara zonei euro care "au dificultăţi sau sunt ameninţate grav de dificultăţi privind balanţa de plăţi curente sau cea a mişcărilor de capital."

Comisia Europeană a propus săptămâna trecută să ridice plafonul ajutorului financiar în caz de criză de la 12 la 25 de miliarde de euro, în condiţiile turbulenţelor care afectează Ungaria şi care ar putea să pericliteze şi alte state din Europa Centrală în afara Ungariei. Pentru creşterea sumei maxime este nevoie însă de aprobarea ţărilor membre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2344
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6717
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0664
Gram de aur (XAU)Gram de aur606.6218

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb