UE alocă şapte milioane de euro pentru programul eParticipare

F. A.
Macroeconomie / 9 iulie 2009

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) anunţă lansarea de către Comisia Europeană (CE) a apelului pentru propuneri, din cadrul obiectivului 3.5 al programului ICT-PSP - "eParticipare - implicarea cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor în spaţiul UE", al cărui buget este de 7 milioane euro.

Această măsură este complementară celei de-a treia cereri de proiecte pentru temele din cadrul programului ICT-PSP, care s-a încheiat la data de 2 iunie, se arată în informarea MCSI.

Potrivit sursei citate, participarea este deschisă tuturor organizaţiilor din statele membre ale Uniunii Europene (UE) şi din alte ţări care au acorduri specifice în acest sens. Condiţia de bază este ca proiectele prezentate să implice un număr minim de organizaţii din diferite state membre sau asociate. Data limită pentru transmiterea proiectelor este 23 septembrie 2009, iar cei interesaţi să le depună pot găsi mai multe detalii la adresa www.europa.eu, secţiunea "information society".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb