Un aparat F-15 Eagle al US Air Force s-a prăbuşit în Libia

F. A.
Internaţional / 22 martie 2011

Un aparat de vânătoare al US Air Force s-a prăbuşit pe un câmp din Libia după ce s-a confruntat cu o problemă mecanică, a transmis azi Reuters, citând un material din publicaţia britanică Daily Telegraph. Armata americană a anunţat că ambii piloţi au fost recuperaţi. Aparatul implicat este un F-15 Eagle.

"Tocmai am găsit un aparat american pe un câmp din Libia. Se pare că o problemă mecanică a provocat prăbuşirea lui", a scris pe Twitter corespondentul Telegraph, Rob Crilly. "A căzut noaptea trecută, târziu. Se crede că echipajul e în siguranţă", a precizat Crilly.

US Africa Command a anunţat iniţial că unul dintre piloţi a fost găsit, în timp ce celălalt "este în curs de a fi recuperat", după o operaţiune de salvare. Ulterior, armata americană a anunţat că ambii piloţi au fost recuperaţi şi sunt "în siguranţă".

Purtătorul de cuvânt al US Africa Command, Vince Crawley, a precizat că prăbuşirea aparatului de luptă s-a datorat unei probleme mecanice şi "nu focului inamic".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb