Un nou acţionar cheie la Immofinanz

F. A.
Companii #Imobiliare / 20 ianuarie 2009

Dezvoltatorul imobiliar austriac Immofinanz a anunţat azi că un investitor austriac a preluat o participaţie de 5,8% din acţiunile Immofinanz, devenind al doilea acţionar care deţine o participaţie de peste cinci procente din acţiunile celui mai mare dezvoltator imobiliar austriac, informează Reuters.

Firma Witiko Invest GmbH, un vehicul de investiţii deţinut de investitorul austriac Walter Scherb, a informat că în prezent deţine 26,7 milioane acţiuni sau 5,82% din capitalul Immofinanz.

Walter Scherb urmează exemplul unui alt investitor austriac, Rudolf Fries, care săptămâna trecută a anunţat că şi-a majorat participaţia pe care o deţine la Immofinanz peste pragul de 10%.

În prezent, Immofinanz discută cu un grup de bănci creditoare pentru obţinerea de lichidităţi, după ce deprecierea activelor sale, în special a celor deţinute de Immoeast AG, divizia Immofinanz responsabilă pentru Europa de Est, i-a provocat pierderi operaţionale de 1,85 miliarde euro în prima jumătate a anului fiscal 2008-2009. Acţiunile Immofinanz şi Immoeast au pierdut peste 90 de procente din valoarea lor anul trecut, pe fondul scăderii valorii portofoliului imobiliar al Immoeast.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4990
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7266
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0507
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.8877

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb