Un nou cadru normativ pentru creşterea transparenţei şi garantarea coordonării în ceea ce priveşte vânzarea în lipsă şi swapurile pe risc de credit

C.P.
Companii / 15 septembrie 2010

Comisia Europeană a adoptat astăzi o propunere de regulament privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swapurilor pe credit de risc, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

rincipalele obiective ale acesteia sunt crearea unui cadru armonizat pentru acţiuni coordonate la nivel european, creşterea transparenţei şi reducerea riscurilor în noul cadru, organismele de reglementare, atât naţionale, cât şi europene, vor avea atribuţii clare pentru a acţiona la nevoie, împiedicând astfel fragmentarea pieţei şi garantând buna funcţionare a pieţei interne.

Michel Barnier, comisarul pentru piaţa internă şi servicii, a declarat:"în contexte normale, vânzarea în lipsă favorizează lichiditatea pieţei şi contribuie la fixarea eficientă a preţurilor, însă în cadrul pieţelor aflate în dificultate, vânzarea în lipsă poate amplifica scăderea

preţurilor, ceea ce duce la pieţe dezordonate şi riscuri sistemice.Propunerea de azi va creşte transparenţa pentru organismele de reglementare şi pieţe şi va facilita efortul organismelor de reglementare de a detecta riscurile de pe pieţele datoriilor suverane. Organismele de reglementare vor obţine, de asemenea, atribuţii clare de restricţionare sau de interzicere a vânzărilor în lipsă în situaţii excepţionale, pe care le vor exercita în coordonare cu Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe (European Securities and Markets Authority, ESMA). Propunerile de azi constituie un pas înainte în direcţia realizării unei mai mari stabilităţi financiare în Europa".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4068
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5200
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8481
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.6256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb