Un senator USR-PLUS propune modificarea legii care îi scapă pe evazionişti de închisoare

G.B
Politică / 09 iunie

Un senator USR-PLUS propune modificarea legii care îi scapă pe evazionişti de închisoare

Senatorul USR PLUS Cristi Berea a depus o iniţiativă legislativă prin care se elimină posibilitatea plăţii unei amenzi ca alternativă a pedepsei închisorii pentru infracţiunea de evaziune fiscală. Potrivit proiectului, se reintroduce pedepsirea faptei chiar si în condiţiile achitării prejudiciului şi se diminuează limitele de pedeapsă la jumătate în cazul achitării prejudiciului majorat cu 20%, plus plata dobânzilor şi penalităţilor, înainte de primul termen de judecată, potrivit hotnews.

Iniţiativa vine în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care îi scăpa pe evazionişti de închisoare dacă achitau prejudiciul, introducând ca alternativă plata unei amenzi. Şeful statului a declarat că a promulgat legea deoarece aceasta a fost declarată constituţională de CCR, iar Parlamentul o poate modifica.

Berea a declarat:"Legea, în forma actuală, încurajează şi nu combate evaziunea fiscală. Chiar şi înainte de promulgarea noilor prevederi, evaziunea fiscală în România ajungea la 28 de miliarde de euro. Nu avem nevoie de banii aceştia şi cei care au furat din banul public nu trebuie pedepsiţi drastic? Bunăstarea evazioniştilor e suportată de contribuabili cinstiţi care nu primesc nicio recompensă pentru cinstea lor. În schimb, avem grijă ca un hoţ să nu facă puşcărie dacă, prins fiind, dă înapoi prada".

Proiectul de lege prevede că:

- fraudele privind rambursările de TVA şi alte restituiri sunt infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar asocierea în vederea săvârşirii acestor fapte, cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi;

- sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale este considerată infracţiune de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.

- în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate" iar alineatele (11) şi (12) de la Art.10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale se abrogă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu se mai termina vânătoarea de vrăjitoare.

    Dacă tot sunt așa mari pierderi de taxe și impozite, de ce nu încercați sa faceți soluții de recuperare a prejudiciului in primul rand. 

    De ce nu copiati o lege bine făcută, din tari mai dezvoltate(America, Italia)... 

    Va interesează sa băgați oamenii in închisoare și pentru 100 lei.. 

    Se lasă o așa libertate de interpretare instituțiilor statului... 

    O sa vina controlorul și o sa spună ca plinul de benzina decontat pe compania a fost in interesul acționarilor, și nu trebuia decontat, și înseamnă ca a făcut evaziune... 

    Și ne întoarcem in epoca de piatra.. 

    Revenim in perioada de glorie a procurorilor “Portocala” ... 

    Sa existe posibilitatea sa se facă abuzuri la nesfârșit. 

    Dacă nu știți cum sa faceți copiati un exemplu de succes..

    Mai bine munca in folosul comunității, sa se mai mature străzile, cel puțin la prima abatere... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

24 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1233
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7569
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.1626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro