UNCSV solicită conducerii Parlamentului introducerea pe ordinea de zi a proiectelor de lege urgente din agricultură în sesiunea extraordinară din iulie

Z.B.
Politică / 27 iulie, 15:02

UNCSV solicită conducerii Parlamentului introducerea pe ordinea de zi a proiectelor de lege urgente din agricultură în sesiunea extraordinară din iulie

Organizaţiile profesionale din agricultură şi cooperativele agricole adresează o scrisoare deschisă către conducerea Parlamentului României cu privire la solicitarea includerii pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare din 27-31 iulie 2026, alături de proiectele legislative aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi a proiectelor de lege esenţiale urgente pentru sectorul agricol şi pentru cooperaţia agricolă, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

„Organizaţiile profesionale din agricultură şi cooperativele agricole semnatare ale prezentei scrisori se adresează conducerii celor două Camere ale Parlamentului cu solicitarea ca, în sesiunea extraordinară programată în perioada 27-31 iulie 2026, comisiile de specialitate să dezbată, iar plenul să aprobe, alături de proiectele legislative legate de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, următoarele proiecte de lege aflate în prezent în procedură parlamentară:

1. PL-x nr. 501/2026 - Proiect de Lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

2. PL-x nr. 502/2026 - Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane în România.

3. PL-x nr. 432/2026 - Proiect de Lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin în perioada 1 martie 2025 - 1 februarie 2026 în contextul crizei provocate de pesta porcină africană.

4. PL-x nr. 503/2026 - Proiect de Lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

5. PL-x nr. 510/2026 - Proiect de Lege privind anularea unor obligaţii fiscale stabilite ca urmare a anulării înregistrării în scopuri de TVA, cu propunerea de completare prin abrogarea art. 18^1 alin. (1) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, prevedere care a generat blocajele semnalate de cooperativele agricole.

6. PL-x nr. 145/2024 - Proiect de Lege pentru completarea art. 76 din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004.

7. Celelalte proiecte legislative de interes pentru sectorul agricol aflate pe agenda Parlamentului, referitoare la sprijinul pentru motorina utilizată în agricultură şi la măsurile de sprijin pentru fermierii afectaţi de secetă.

Motivele acestei solicitări ţin de urgenţa economică a sectoarelor vizate. Crescătorii de porcine şi bovine se confruntă în anul 2026 cu efecte directe ale crizei din Orientul Mijlociu asupra pieţelor de desfacere şi a costurilor de producţie, iar întârzierea schemelor de ajutor de stat propuse prin PL-x 501/2026 şi PL-x 503/2026 afectează direct capacitatea fermelor de a-şi continua activitatea până la finalul anului. Modificarea Legii nr. 122/2023 este necesară pentru ca măsurile de combatere a pestei porcine africane să corespundă situaţiei epidemiologice actuale din exploataţiile de creştere a porcinelor.

În cazul cooperativelor agricole, articolul 18^1 alin. (1) din Legea nr. 566/2004 a produs blocaje administrative şi fiscale semnalate constant de sectorul cooperatist în ultimii ani, iar corelarea acestei abrogări cu anularea obligaţiilor fiscale generate de anularea înregistrării în scopuri de TVA, prevăzută în PL-x 510/2026, este necesară pentru deblocarea activităţii unui număr semnificativ de cooperative. Completarea articolului 76 din aceeaşi lege, propusă prin PL-x 145/2024, vizează un alt aspect funcţional al cooperaţiei agricole rămas nesoluţionat de mai bine de doi ani.

Sprijinul pentru motorina şi fertilizanţii utilizate în agricultură şi măsurile pentru fermierii afectaţi de secetă reprezintă, la rândul lor, condiţii de bază pentru continuarea campaniilor agricole din acest an, iar amânarea lor peste sesiunea extraordinară ar afecta direct planificarea financiară a fermierilor pentru toamnă.

Vă solicităm respectuos ca aceste proiecte de lege să fie incluse pe ordinea de zi a şedinţelor extraordinare a plenului şi comisiilor de specialitate din perioada 27-31 iulie 2026, alături de proiectele legate de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, având în vedere că amânarea lor peste vacanţa parlamentară ar prelungi cu încă câteva luni o situaţie pe care sectorul agricol nu o mai poate susţine.

Printre organizaţii se numără PRO AGRO, LAPAR, UNCSV, AFF.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2327
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5909
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1208
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb