Ungaria, acuzată că încalcă drepturile migranţilor chiar şi după ce a pierdut în faţa Curţii de Justiţie a UE

J.P.
Internaţional / 17 ianuarie

Ungaria, acuzată că încalcă drepturile migranţilor chiar şi după ce a pierdut în faţa Curţii de Justiţie a UE

Ungaria a continuat să deporteze migranţii în general, fără a examina individual fiecare caz, şi la o lună după ce Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că această practică este ilegală, acuză un activist maghiar pentru drepturile omului, citat de Agerpres.

După decizia din 17 decembrie a CJUE, poliţia de frontieră ungară a obligat peste 3000 de migranţi să treacă graniţa în Serbia, fără a le permite să depună cereri de azil, a afirmat duminică Andras Lederer, reprezentant al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului. El a apreciat că este vorba de "o încălcare făţişă a legii". "Este revoltător că lucrurile continuă aşa", a spus Lederer, potrivit Agerpres.

CJUE a decis că prin deportarea migranţilor fără o analiză individuală a fiecărui caz şi fără măsurile de protecţie corespunzătoare Ungaria încalcă legislaţia Uniunii Europene privind azilul şi principiul nereturnării.

Ungaria a început deportările nediscriminatorii în toamna lui 2015, când guvernul condus de premierul Viktor Orban a decis construirea unui gard metalic la frontiera cu Serbia. Autorităţile ungare susţin că deportările constituie respingeri ale cererilor de azil, în urma cărora poliţiştii de frontieră "escortează" "migranţii ilegali" la porţile din gard, pe unde pot intra în Serbia.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. UE nu mai poate de drepturile hoardelor strainilor, incalcind dreptul suveranității naționale a statelor membre. Constituția UE a fost adoptata cel puțin în conditii dubioase. Bravo Ungaria. Altfel, sa își ia acasă fiecare birocrat de la UE, fiecare activist proimigratie, citeva zeci de indivizi, și sa ii îngrijească pina la adinci bătrâneți.

    Acuma ungurii dau o lectie din aia cu cine are oalele mai mari in interiorul la UE. Mai ramine ca noi romanii sa invatam ceva de la ei in chestiunea cu emigrantii.

    Nu, serios... Ăștia au dreptul să intre pe teritoriul unei țări, sub pretextul că sunt refugiați din Siria, deși sunt africani, și pe urmă localnicii au "dreptul" să le asigure condiții și să-i țină pe banii lor?

    Are dreptate Orban.Ei vin dracului de peste tot ca niste lacuste.Sa traiasca in democratia pe care si-au construit-o!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

21 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9260
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1031
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4735
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7173
Gram de aur (XAU)Gram de aur234.7214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro