UniCredit Leasing are un nou CEO

F. A.
Bănci-Asigurări / 28 iunie 2010

UniCredit Leasing are un nou CEO

Antoaneta Curteanu, Director Adjunct al Diviziei Corporate a UniCredit Ţiriac Bank, va prelua de la 1 iulie 2010 funcţia de Chief Executive Officer (CEO) al UniCredit Leasing, informează un comunicat remis redacţiei.

"Am considerat că experienţa pe care o pot câştiga la leasing este cea mai bună alegere în acest moment. Preluarea noilor responsabilităţi în grupul UniCredit vine ca o completare firească a experienţelor profesionale de până acum, creşterea cooperării între bancă şi leasing fiind un deziderat important al grupului", a afirmat Antoaneta Curteanu.

Andreas Obrist, care a condus până în prezent UniCredit Leasing, a fost promovat în cadrul grupului UniCredit, într-o poziţie de coordonare la nivel regional. "Transferul Antoanetei Curteanu dintr-o funcţie executivă în bancă la UniCredit Leasing are în vedere aplicarea unor strategii de creştere a sinergiilor şi a vânzărilor încrucişate. Această numire vine ca o completare naturală a unei cariere remarcabile, desfăşurată în cea mai mare parte în cadrul Grupului UniCredit", a declarat Răsvan Radu, CEO al UniCredit Ţiriac Bank.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb