Uniqa Asigurări a demarat serviciul de alertă meteo către cei 20.000 de clienţi ai companiei

F.A
Bănci-Asigurări / 18 ianuarie 2010

Uniqa Asigurări (fostă Unita) a demarat în 15 ianuarie transmiterea noului serviciu de avertizare a fenomenelor meteo extreme prin SMS sau e-mail, gratuit, către cei 20.000 de clienţi ai companiei, a anunţat azi firma, potrivit NewsIn.

Astfel, toţi clienţii Uniqa Asigurări vor primi gratuit prin SMS şi/sau e-mail, pe toată perioada de valabilitate a poliţei de asigurare, de minimum 6 luni, avertizarea pentru fenomene meteo extreme, se precizează în comunicat.

Avertizările sunt realizate special pentru fiecare client Uniqa, în funcţie de domiciliul sau pe baza codului poştal şi sunt transmise cu cel puţin două ore înainte de producerea fenomenelor. "Chiar dacă asiguratul nu ţine cont de aceste avertizări, poliţa şi condiţiile acesteia ramân valabile, sistemul fiind doar un avantaj facultativ", a declarat vicepreşedintele Uniqa Asigurări, Alfred Vlcek.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb