Uniunea Europeană iniţiază Mecanismul de Stabilitate Financiară pentru protejarea zonei euro

F. A.
Internaţional / 11 mai 2010

La reuniunea extraordinară a Consiliului ECOFIN, care a avut loc la Bruxelles, în data de 9 mai, miniştrii de finanţe din Statele Membre au decis crearea unui Mecanism European de Stabilizare Financiară, care prevede un sprijin financiar acordat statelor în situaţii excepţionale, cu garanţia bugetului comunitar în limita unei sume de 60 de miliarde de euro, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În completarea acestui mecanism, printr-un Vehicul Financiar Special, Statele Membre ale zonei euro vor acorda împrumuturi şi garanţii bilaterale în limita unui plafon de 440 de miliarde de euro.

"Constituirea acestui mecanism de stabilitate financiară, susţinut şi de România, este o dovadă de solidaritate, un instrument de care Uniunea avea nevoie, dar şi un ferm angajament politic. România va profita indirect de acest Mecanism în următorii ani şi direct din momentul aderării la zona Euro. Mecanismul va fi implementat prin coagularea eforturilor Comisiei Europene, a Fondului Monetar Internaţional şi a Statelor Membre, astfel încât viitoare asemenea crize să fie prevenite şi moneda unică europeană să fie protejată. În acest context, planul de reformă al României convenit cu FMI a fost salutat de către miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1594
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb