UNSAR: "Poliţele RCA vor acoperi în continuare 100% pagubele din accidentele auto"

I.A.
Bănci-Asigurări / 29 mai 2020

"Poliţele RCA vor acoperi în continuare 100% pagubele din accidentele auto"

Modificarea legii aplicabile asigurărilor RCA nu va schimba principiul de bază al asigurării, de a acoperi 100% pagubele survenite în urma accidentelor auto, contrar informaţiilor vehiculate în spaţiul public, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), potrivit Agerpres.

Precizarea a fost făcută ca reacţie la comunicatul Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), potrivit căruia intenţia Parlamentului României de a aduce modificări Legii RCA ar avea la bază grija faţă de consumator, când "de fapt se va modifica legea astfel încât păgubitul să primească în mod direct o sumă de bani calculată de către asigurator, în caz de daună, fără ca păgubitul să cunoască valoarea reală a costului de reparaţie a autovehiculului său avariat".

Reprezentanţii UNSAR subliniază că, potrivit legii, "toate companiile de asigurări din România vor continua să acopere integral daunele, conform constatărilor şi procedurilor legale în vigoare".

"Industria de asigurări nu vizează schimbarea legislaţiei în sensul unei acoperiri parţiale a daunelor de către asigurători. Societăţile de asigurări din România urmăresc să ofere produse şi servicii care răspund nevoilor clienţilor, iar poliţele RCA reprezintă o componentă importantă a pieţei locale. UNSAR şi BAAR (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România) nu au susţinut şi nu vor susţine nicio modificare legislativă prin care asiguraţii să fie obligaţi să acopere o parte a daunelor rezultate din accidente, atunci când riscurile sunt acoperite de poliţe RCA valide", se menţionează în comunicatul UNSAR.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb