Ursache: Comisia de selecţie a FP a încheiat renegocierea contractului cu Franklin Templeton

F. A.
Macroeconomie / 6 octombrie 2009

Comisia de selecţie a Fondului Proprietatea a finalizat renegocierea contractului cu Franklin Templeton, forma finală a documentului fiind trimisă spre aprobare guvernului, a afirmat, azi, preşedintele consiliului de supraveghere a Fondului, Mircea Ursache.

"Nu se pune problema unei alte ierarhizări din perspectiva administratorului, decât cea făcută de comisia de selecţie", a precizat Ursache.

El a explicat că, în ultima perioadă, a existat o corespondenţă intensă între Ministerul Finanţelor, consiliul de supraveghere a Fondului Proprietatea şi comisia de selecţie a Fondului, cu privire la modul în care a fost redactată hotărârea adunării generale de la începutul lunii septembrie, care viza contractul de administrare a Fondului Proprietatea.

Astfel, preşedintele consiliului de supraveghere a menţionat că Finanţele au aprobat în AGA din septembrie condiţiile contractului de administrare, "dar nicidecum contractul în sine".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2497
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6303
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1318
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.7278

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb