USR, DESPRE RESPINGEREA NUMIRII OLGUŢEI VASILESCU LA DEZVOLTARE: PSD încearcă să "fenteze" legea

E.A.
Politică / 7 februarie 2019

Stelian Ion (Sursa foto: Twitter)

Stelian Ion (Sursa foto: Twitter)

Uniunea Salvaţi România consideră că motivele invocate de preşedintele Klaus Iohannis, care a respins numirea Liei Olguţa Vasilescu în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, sunt întemeiate, a declarat deputatul Stelian Ion.

"Este în prerogativele preşedintelui să facă această numire, dacă a făcut această alegere şi a motivat-o este alegerea domniei sale. PSD, că îi convine sau nu îi convine, se dă de ceasul morţii, acum PSD, că nu are ce să facă într-o astfel de situaţie, acceptă, nu au ce să facă. Nu au curaj să meargă mai departe cu fantasmele acelea legate de suspendarea preşedintelui, ei nu au nicio susţinere populară, au o susţinere populară din ce în ce mai mică", a spus Stelian Ion astăzi la Parlament.

În opinia sa, PSD încearcă să "fenteze" legea.

"Motivele preşedintelui mi se par întemeiate şi dacă ei consideră că, făcând o nominalizare şi preşedintele având dreptul ăsta, chiar scrie în decizia CCR că are dreptul să refuze, şi că vin a doua oară cu aceeaşi nominalizare şi a treia oară cu aceeaşi nominalizare şi că fentează cumva legea, iată că se înşeală, nu le va merge cu astfel de practici, cu astfel de artificii", a punctat Stelian Ion, conform Agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. . Presedintele prin faptul ca trebuie sa SEMNEZE un Decret de numire ,a unei persoane in functie..inseamna ca are o RESPONSABILITATE. Acea RESPONSABILITATE nu poate nimeni sa io IMPUNA..,responsabilitatea ii apartine fara nici un echivoc.Analizeaza. se consulta si PERSONAL ...DECIDE. De ce ??? findca are o RESPONSABILITATE. PS. E jenant ca acest Guvern, dupa ce a fost respinsa Olguta ..sa mai vii inca odata cu acea propunere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb