USR şi PMP:  Atac la CCR privind Codul administrativ

A.M
Politică / 11 iulie 2018

(sursa foto:Twitter)

(sursa foto:Twitter)

USR şi PMP au sesizat astăzi Curtea Constituţională cu privire la Codul administrativ adoptat în această săptămână în Parlament "de majoritatea PSD-ALDE, care vrea să politizeze întreaga administraţie publică din România", relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, sesizarea a fost semnată de 28 de deputaţi USR, 13 PMP, şase deputaţi neafiliaţi şi trei de la PNL. În sesizare se arată că pensiile speciale pentru aleşii locali introduse prin Codul Administrativ încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

"Coaliţia PSD-ALDE continuă, în mod ruşinos, să acorde privilegii politicienilor în faţa cetăţenilor simpli care plătesc taxe şi impozite şi susţin din banii lor sistemul public de pensii şi inclusiv pensiile speciale. Nu există nicio justificare pentru acordarea de pensii speciale aleşilor locali, alta decât fidelizarea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene în vederea viitoarelor alegeri'', susţine USR.

Potrivit semnatarilor sesizării, Codul Administrativ va permite numiri politice în cele mai importante poziţii ocupate în prezent de înalţi funcţionari publici, ceea ce încalcă obligaţiile de profesionalizare a administraţiei publice pe care România şi le-a asumat înainte de aderarea la Uniunea Europeană, conform surselor citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb