Valentin Nicolau, directorul SRTV: "Presiunile politice continuă"

Romana Puiuleţ
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 16 februarie 2005

Valentin Nicolau, directorul general al Societăţii Române de Televiziune (SRTV), a fost prezent ieri, pentru audieri, la comisia de cultură a Senatului. Aceasta este urmarea solicitării domnului Nicolau privind înfiinţarea unei comisii parlamentare care să evalueze formatul emisiunilor TVR.

Directorul TVR a declarat comisiei că este decis să-şi depună demisia, "mult dorită de unii politicieni", în momentul modificării de către Parlament a legii privind funcţionarea şi organizarea TVR. "Numai prin modificarea legii se poate realiza depolitizarea instituţiei, precum şi alinierea ei la legile europene," a subliniat domnia sa. Preşedintele TVR a mai precizat că o altă condiţie pentru bunul mers al televiziunii publice este separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general, care ar trebui să rămînă strict o funcţie executivă.

Reprezentanţii comisiei de cultură nu au zăbovit asupra acuzaţiilor care i-au fost aduse în ultima vreme domnului Nicolau. Senatorii au cerut, în schimb, să fie prezenţi mai mult în spaţiile acordate Parlamentului de către Televiziunea publică. Senatorii PSD Răzvan Teodorescu şi Vasile Dîncu au cerut chiar demararea unui proiect integrat, cu participarea mai multor televiziuni, care să facă mai vizibilă activitatea parlamentară.

După audieri, directorul televiziunii a declarat că presiunile politice continuă şi acum. "Presiunile politice sînt aproape zilnice. De la stînga la dreapta şi de sus în jos," a atenţionat şeful TVR. Cu toate acestea, domnul Nicolau nu a dorit să menţioneze nici un nume de politician care ar fi făcut presiuni asupra sa. Valentin Nicolau crede că, pentru depolitizarea TVR, Parlamentul ar trebui să aleagă Consiliul de Administraţie pe criterii profesionale, şi nu pe criterii politice, aşa cum se întîmplă acum.

Referindu-se la telefoanele operative întrerupte de preşedintele Traian Băsescu, directorul TVR a menţionat că oricum ele nu erau folosite. Cu toate acestea, şeful televiziunii publice a admis că a folosit telefoanele pentru cinci convorbiri cu fostul preşedinte, Ion Iliescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda Teoria dobânziiCiteste Teoria dobânziiRead INTEREST RATE THEORY
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2056
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4479
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0100
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7109

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb