VALENTIN TĂTARU, ING:"Multe economii din UE aşteaptă o contracţie economică în trimestrul al patrulea"

M.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 noiembrie 2020

Sursă foto: Nltimes.nl

Sursă foto: Nltimes.nl

ING revizuieşte în jos creşterea economică estimată pentru 2021, la +4,1%

Banca olandeză ING şi-a redus estimarea de creştere pentru economia României din 2021, cu mai bine de 1 punct procentual, după publicarea datelor privind dinamica PIB în trimestrul al treilea. Valentin Tătaru, economist la ING Bank, arată că expansiunea de 5,6% trimestru/trimestru a venit sub aşteptările pieţei, care estimau un plus de 7,2% în trimestrul trei faţă de trimestrul doi.

"Ne menţinem prognoza de creştere a PIB 2020 la -5,5% şi revizuim creşterea de anul viitor de la 5,2% la 4,1%", arată Tătaru.

Acesta precizează că declinul economic de -6% din primele nouă luni ale lui 2020 faţă de perioada similară din 2019 este mult mai negativă faţă de contracţia de -4,4% estimată de analişti, precum şi mult mai negativă decât estimarea ING (-4,0% la 9 luni 2020). Detalii privind componenţa PIB vor fi publicate pe 8 decembrie.

"Mult-aşteptata creştere în formă de V va fi puţin mai plată decât se spera, ceea ce înseamnă că drumul revenirii va fi mai lent şi mai îndelungat", mai spune Valentin Tătaru.

Pentru trimestrul al patrulea ING estimează un avans al PIB de circa 1% în trimestrul patru faţă de trimestrul trei.

"Pare un pic ambiţios dar având în vedere restricţiile mai puţin drastice adoptate în lunile recente credem că economia poate să crească în trimestrul al patrulea. Impulsul fiscal ar trebui să ajute de asemenea în această privinţă: estimăm că deficitul bugetar va fi de circa 3% din PIB în trimestrul al patrulea comparativ cu cel de 2,1% din trimestrul al treilea", mai arată economistul.

Acesta mai precizează că revizuirea în jos a creşterii PIB din 2021 este pusă inclusiv pe seama noului val de restricţii impuse în toată Europa, restricţii care probabil vor afecta cererea externă. "Multe economii din Uniunea Europeană aşteaptă o contracţie economică în trimestrul al patrulea", conchide Tătaru.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. După incidentul de la Piatra Neamț, Ministrul Sănătății Tătaru a plecat la ING și face predicții economice. Domnule Goldstein verificați noii recruți că sunt paf. :))

    1. Lolll, bine că nu îl invocă pe Ceaușescu. Ăștia sunt chiar cu pluta.

    Cum e treaba cu V ul revenirii lui Catu?

    Tataru, ministrul sanatatii ne spune ca, Catu, min finantelor a gresit prognoza.

    Poate ne spune Tataru, pt ca, Catu nu vrea, cat a fost efortul financiar in urma maririi salariilor politistilor si cat ar fi efortul financiar pt dublarea alocatiilor . 

    1. conform domnului Cîțu.

      „E timpul să ne mai gândim și la mediul privat”.  

      Și la organele de forță ale statului se pare, aș adăuga eu. 

      „Educația și sănătatea nu sunt o prioritate” conform domnului Cîțu.

    Ce imi plac de analistii astia ca mereu se incapataneaza sa dea pronosticuri pozitive chiar daca stiu exact ca urmeaza o iarna economica.

    Ciclurile economice nu sar peste iarna economica, chiar daca astia tot insista ca toamna economica va tine la infinit cu imbelsugare si de toate pentru toti! 

    Asa cu prima lna din iarna economica este cu veselie si speranta la mai bun asa vine luna a 2 si a treia din iarna cu stres financiar sever (expresie in trimestre economice mai lung pe axul timpului si al ceasului economic real). 

    Vine Iarna economica din August 2021 atunci se intra real in iarna cu tot cu gdpul ce va fi masluit deja de nominalele varsate de guvern in piata.. caci 2021 este ultimul an cu maxime deficite pana la alte deficite viitoare din alt ciclu lung economic. 

    Din 2022 toate deficitele sunt date sa coboare ca medie, pe trend fata de 2020... deci vor tinde spre minim, deci si creditul se inchide usor cu usa, deci si activele vor rasufla usor in termeni real nu nominale, deci si productivitatea reala ar trebui sa creasca si speculativitatea sa se mai reduca. 

    Dar sa vedem cu o joaca si bursa americana ce a a angrenat mai toata europa cu directionare capital din piata reala la ei in piata. 

    Se pare ca se formeaza al treilea val ascendent, conform ciclurilor de valuri ascendente urmeaza sa ii arda rau institutiile financiare pe cei novici!

    Sa vezi distractie ... ochelari 3D si popcorn! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

23 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9257
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0852
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4639
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6702
Gram de aur (XAU)Gram de aur234.5622

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro