Vânzările casei de licitaţii Christie"s au scăzut anul trecut, faţă de 2007

F. A.
Companii / 12 februarie 2009

Celebra casă de licitaţii Christie"s a avut, în 2008, vânzări totale de 5,1 miliarde dolari (2,8 miliarde lire sterline), cu o scădere de 11% faţă de 2007, în urma celor peste 600 de licitaţii organizate în 14 sedii ale companiei din lume, potrivit unui comunicat al casei de licitaţii.

În ciuda crizei economice resimţită în a doua jumătate a anului trecut, cifra totală a vânzărilor arată că, în 2008, Christie"s a înregistrat în continuare profit şi a rămas lider de piaţă în acest domeniu, potrivit directorului executiv al companiei, Edward Dolman. "Rezultatele anului 2008 ne dau motive bune să rămânem optimişti în legătură cu piaţa globală de artă, unde cererea continuă să rămână puternică pentru lucrări de artă unice şi valoroase", a specificat Dolman.

Potrivit bilanţului pe 2008, cele mai importante vânzări în sălile de licitaţii Christie"s s-au înregistrat în cazul colecţiilor de artă impresionistă şi modernă, de fotografii, lucrări de artă din China şi India, vinuri fine, bijuterii, ceasuri, obiecte de mobilier şi artă decorativă sau picturi clasice. La licitaţiile organizate anul trecut, 629 de opere de artă au fost vândute cu peste un milion de dolari fiecare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3449
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8140
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.5466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb