Vânzările Grupului DONA depăşesc 2 miliarde de lei în primul semestru

Z.B.
Companii / 19 august, 14:48

Vânzările Grupului DONA depăşesc 2 miliarde de lei în primul semestru

Grupul DONA a înregistrat vânzări de peste 2 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, în creştere cu 13,2% faţă de perioada similară a anului trecut. În acelaşi interval, piaţa farmaceutică locală a avansat cu 2,7%, conform datelor de piaţă disponibile. Profitul net al Grupului a crescut cu 4,6%. Compania a continuat totodată să susţină dezvoltarea diviziilor de Retail şi Distribuţie prin investiţii de aproximativ 10,8 milioane de lei, direcţionate în principal către distribuţia pentru opticile medicale şi achiziţia de licenţe de farmacie, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

„Rezultatele din primul semestru confirmă capacitatea Grupului DONA de a continua să câştige cotă de piaţă într-un context economic şi de consum dificil. La baza acestei evoluţii se află echipa matură, stabilă şi cu experienţă pe care am construit-o de-a lungul timpului, atât în farmacii, cât şi în distribuţie. Colaborarea strânsă dintre cele două divizii ne-a permis să răspundem rapid schimbărilor din piaţă şi să menţinem standarde ridicate ale serviciilor oferite pacienţilor şi partenerilor. Oamenii rămân unul dintre principalele avantaje competitive ale Grupului şi un element esenţial pentru dezvoltarea sa pe termen lung”, a declarat Dl. Andrei Condrea, Director General al diviziei de Distribuţie DONA.

Reţeaua de farmacii DONA a înregistrat o creştere a vânzărilor de 15,2% în primul semestru al anului. Evoluţia a fost susţinută în principal de segmentul medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie medicală, dar şi de extinderea reţelei, care numără în prezent 336 de farmacii la nivel naţional. În primele şase luni ale anului au fost deschise 5 farmacii, iar în prezent sunt în derulare 3 tranzacţii pentru achiziţia de licenţe. În a doua parte a anului, Grupul DONA va continua dezvoltarea reţelei şi consolidarea prezenţei sale la nivel naţional.

Divizia de Distribuţie a înregistrat, la rândul său, o creştere a vânzărilor de 11,5% în primul semestru. Totodată, îşi consolidează colaborarea cu farmaciile independente şi spitalele prin extinderea gamei de produse şi continuă procesul de diversificare a activităţii prin dezvoltarea unor noi linii de business.

Vânzările nete ale diviziei veterinare au crescut cu aproximativ 5,2%, în pofida contextului dificil din piaţă, generat de modificarea regimului de TVA pentru medicamentele veterinare, de la cota redusă de 9% la cota standard de 21%. Odată cu semnarea unor noi contracte de furnizare şi extinderea ofertei de produse, divizia şi-a extins echipa la 42 de persoane, iar numărul de clienţi a depăşit 1.200, incluzând cabinete şi farmacii veterinare, precum şi ferme din întreaga ţară. Activitatea de distribuţie pentru sectorul de optică medicală, lansată în martie 2026, a depăşit pragul de 100 de clienţi. Până la finalul anului, Grupul estimează că va colabora cu peste 300 de optici medicale din România.

În ultimul an, DONA a investit constant şi în dezvoltarea canalului de eCommerce, iar la finalul primului semestru din 2026 a lansat noua platformă online, www.dona.ro. Totodată, începând din septembrie, compania va extinde oferta disponibilă în magazinul online prin introducerea produselor din categoriile optică medicală şi veterinară.

Contextul de piaţă rămâne marcat de prudenţă, pe fondul inflaţiei, al diminuării puterii de cumpărare şi al presiunilor fiscale şi operaţionale care continuă să afecteze consumul, în special în segmentul medicamentelor fără prescripţie medicală (OTC) şi al suplimentelor nutritive. În pofida acestor provocări, Grupul DONA îşi menţine obiectivele de vânzări şi profit pentru 2026 şi estimează o accelerare a creşterii în al doilea semestru, susţinută de noi contracte cu producători de medicamente, extinderea în segmente noi şi dezvoltarea portofoliului de produse şi servicii. Aceste direcţii strategice vor contribui la consolidarea rezilienţei Grupului şi la crearea unei baze solide pentru dezvoltarea pe termen mediu şi lung.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2452
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5190
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5773
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1269
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.3435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb