Vânzările nu se opresc la BVB

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital /

Vânzările nu se opresc la BVB

Vânzările masive de acţiuni au continuat şi astăzi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), toţi indicii pieţei noastre de capital afişând scăderi de peste 3%, la ora 14:30, în ton cu declinul din pieţele europene şi a celor din Statele Unite, investitorii reducându-şi expunerea pe activele riscante, pe fondul temerilor privind impactul asupra economiei pe care este posibil să-l aibă răspândirea epidemiei de coronavirus.

Indicele BET, principalul coş de acţiuni de la BVB, se găsea, după peste patru ore de tranzacţionare, la 9.255 de puncte, echivalentul unui declin de 3,22%, ceea ce a dus indicele sub media mobilă simplă de 200 de zile, instrument de analiză tehnică urmărit de managerii fondurilor de investiţii, ce defineşte termenul lung pe graficul zilnic.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV), cea mai lichidă acţiune de la bursa noastră, erau în declin cu 2,64%, la 2,4 lei, cele ale Fondului Proprietatea afişau o scădere de 3,79%, până la 1,27 lei, în timp ce titlurile Romgaz (SNG) se tranzacţionau la 33,05 lei, cu 1,93% sub referinţa de ieri.

Cotaţia OMV Petrom (SNP) era în declin cu 3,64%, la 0,3705 lei, în timp ce schimburile cu acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD) se realizau la 14,58 lei, în scădere cu 3,7%.

Valoarea tranzacţiilor era, după patru ore şi jumătate de la deschiderea şedinţei bursiere, de 81,8 milioane de lei (16,8 milioane de euro), dublu faţă de rulajul mediu zilnic al anului trecut, de 40 milioane lei.

În Europa, indicele STOXX 600 afişa o scădere de 3,05%, la ora 14:30, în vreme ce DAX 30 al bursei din Frankfurt consemna un declin de 3,55% iar pentru FTSE 100 al pieţei londoneze deprecierea era de 3,27%.

Pieţele se îndreaptă către cea mai slabă săptămână din 2008, încoace.

Opinia Cititorului ( 17 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Iesiti afaraaa !!! Ardeee !!! Toate hirtiile iau foooc !!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. DA iesim afara--- mai bine pe active de refugiu, decat sa pierdem pe BVB. ....si daca privim pe dealtaparte , marea majoritate a societatilor au obtinut un profit mai mic in 2019 raportat la anul 2018 astfel si dividende mai mici, la care se mai adauga si devalorizarea leului

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Asta e doar inceputul promotiei, ca tot ne plac promotiile .

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Deci te dai cu refugiatii >>> :)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    na la tati o ciosvarta ....

    urmariti BET in aria de suport de 4300-4550 puncte ... vedeti ce se intampla acolo ... asta daca sunteti copilashi cuminti si nu o dati in flash crashuri in absenta bid-urilor ... :)  

    'ai va pupa balos taticu' bancher ! :P :))

    A 11-a porunca: FORMATI CAPITAL SI FACETI BANI ! :)))) Faceti bani si cuceriti lumea!  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. sunteti romani deci sunteti stapani ! Fiti bogati! Doar fraierii pun botul la idei ca romanii sunt de mana a 2-a!

      Sinonim pentru roman e STAPAN !

      Instapaniti-va, deci imbogatiti-va!  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Mersi nenea Vali. Asa am sa fac.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Eu cu banii de pensie cecsa fac? Sa iau tlv sau brd?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      ma prietene , eu as miza mai degraba pe companiile conexe bunurilor sau serviciilor care intra in componenta inflatiei volatile (adica aia care tresalta prima cand se iese din recesiune / depresiune economica.... ) deci: ne referim la energie, alimente, servicii primare de uz imediat... bancile nu stiu daca ar fi mare sfaraiala cu ele - decat pe termen mediu si lung.

      plaseaza in energie , in alimente (sau conexe), in fonduri '' cos '' (ex: fp si SIF-uri sau in etf-ul tradeville-ului) .... bancile ar fi a doua alegere (care chiar ar fi o alegere buna, dar pe durata mai lunga gen 5-10 ani hold si capitalizat dividendele , nu dai dividendele pe fumei si tuica :)) ...)  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      plaseaza in companii care produc chestii de care orice om are intotdeauna nevoie si care dau dividend in mod traditional an de an... un om mananca , bea, se incalzeste , se imbraca, se da cu masina (ca asa e ghiorlanul modern, nu mai intra in ratb si metrou...doar cu trotineta proprietate personala mai poate sa respire) ...

      nu plasa in ce e conex industriei auto - intra in declin in urmatorii 10 ani 

      it-ul ...din nou e ceva foarte interesant si promitator ca si bancile - dar pe un interval de 5-10 ani.  

      Mie mi-ar placea sa vad la bursa nume noi ... dar ai dracului ce sunt ei nu vor sa iasa public.... mi-ar placea sa vad bitdefender, farmec-cluj, companii de IT, companii din industria alimentara, ferme agricole ... si acum...tineti-va bine de tot !!!! MI-AR PLACEA SA VAD BNR LA BURSA! Da, stiu, veti zice ca sunt diliu ! Diliu, diliu maxim! ... Dar daca statul roman privatizeaza 5 sau 10% din banca nationala mi-o vand si pe mama sa iau actiuni acolo! Ar fi o noutate absoluta pe plan mondial!

      Ehe... vise! .... dar, na... speranta moare ultima!  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      4300-4550 pe bet e primul interval suport relevant

      daca treaba se impute grav (cam ca in 2009) mai e un interval de suport final la 2000 si ceva de puncte.  

      eu as cumpara cu 50% din fonduri in 4300-4550 si apoi achizitii succesive in trepte de cate 10 % pe masura ce piata se mai duce catre 2000 si ceva (oricum mediana de cost te salveaza).  

      nu urmari sa prinzi '' fundul '' pietei ... numai amatorii si tampitii fac asta.  

      Aplica tehnica 'average-ului' ... cumperi in pasi succesivi si obtii un cost median.  

      Dupa 2021/2022 URMEAZA O DECADA DE CRESTERI AGRESIVE PE BURSA!  

      SA NU VA PRIND CA NU CUMPARATI IN A DOUA JUMATATE 2021 SAU IN 2022 CA VA CAUT SI VA BAT NUMAI CU RANGA-N CAP!  

      Vreau toti romanii sa fie bogati, foarte bogati! De asta dau info platita de obicei aici!  

      De ce asta?  

      PENTRU CA O TARA CU OAMENI BOGATI E O TARA MAI DESCHISA CATRE CIVILIZATIE SI O TARA IN CARE MIE MI-AR PLACEA SA TRAIESC!  

      Daca si altora le e bine si mie o sa imi fie bine cu banii mei aici, nu pe coclauri! Nu vreau pe coclauri - asa cum viseaza toti distrusii ! Vreau aici in Romania!

      Si visez si vreau sa colcaie bogatia in Romania! Asa sa fie!  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      inca ceva ...tot ce ti-am zis nu se aplica unor golaneli de tip 'trading' ...ce am zis se refera la oameni seriosi care au o strategie de investitii de minim 10 ani - buy and hold cu reinvestirea dividendelor in companii de valoare, clasic emitatoare de dividende ... ok ? deci ce propun eu se adreseaza oamenilor seriosi nu panaramelor care fac trading ....

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Vali,se pare ca ai avut dreptate cu întoarcerea piețelor de la 3350-3400 sp500,ca punct de reper. Se pare ca virusul a fost doar un catalizator ptr.declanșarea corectiei unei bule umflate cu pompa de FED. Crezi ca se mai duce la vale?

      Oricum eu am ieșit pe numerar de vreo 3 luni si astept un moment de intrare pe termen lung ,nu ptr .a ma îmbogăți ci ptr.a avea la pensie un aport decent ptr.o viață civilizată.

      Înafară de bugetarii din structurile comuniste care au furat viitorul națiunii, putini au resurse ptr.un trai in comunitatea europeana socialistă.  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      fii atent si fiti toti atenti la ce va zic:

      1. e posibil sa revedem zona maximelor (ex: sp500 in aria 3350-3565 puncte) - dar nu recomand decat dusmanilor sa intre la cumparare acum (sau mai precis in perioada aprilie-mai 2020) pentru o urcare fulgeratoare... o asa actiune e pentru traderi, nu pentru oameni care investesc - eu nu am s-o fac , va recomand sa stati cuminti si sa actionati conservatori - e finalul pietei bull , nu va jucati cu asa ceva ca pot iesi chestii explozive!  

      2. achizitie actiuni de dividend pentru perioada lunga de timp (10 ani +/- 2 ani) o recomand in fereastra de timp (notati-va ca nu o s-o repet in alte comentarii, asta e info confidentiala, de obicei platita) cuprinsa intre 12 August 2021 si 14 Martie 2022. Nu pot identifica exact ziua pentru ca metoda pe care o folosesc se bazeaza pe analiza unor relatii fibonacci la nivel de pret versus raporturi fibo la nivel de timp pe o structura clasica de analiza a valurilor elliott (stiu , multi ii neaga utilitatea, eu inca o gasesc utila). O identificare mai clara a unui punct valoric / a unei zile de intrare voi putea sa determin dupa desfasurarea valului 3 descendent impulsiv din piata bear care urmeaza. Deci nu ... metoda mea nu e aplicabila pentru cei ce lucreaza pe cfd-uri si shorteaza. Doar pentru oameni seriosi, pentru cei ce investesc clasic pe timp mediu-lung, nu pentru traderi. Eu asa fac , dupa ce in tinerete am f * tut aproape 50 k euro pe cfd-uri (da, stiu... nebuniile tineretii). Acum in anii mei 30 ... stiu ce inseamna ponderarea si stiu ce inseamna calitatile unei strategii de investitii , nu de trading cu tranzactii pe timp scurt, eventual intraday. M-am maturizat.  

      3. M-am uitat pe niste modele de dezvoltare virala si corona nu se opeste acum in aprilie/mai. Va mai continua pana prin 2024 in valuri (toamna spre iarna si iarna spre primavara) succesive si din ce in ce mai pandemice si mai mortale. Varful (pe care il prevad eu , pe baze statistice) e iarna 2021-2022 - mortalitate masiva atunci. De asta am zis... in aceasta piata condusa de vestile legate de virus si de blocaje economice induse.... cumpararile pentru long-term pe burse trebuie pozitionate in perioada jumatatii August 2021-jumatatii Martie 2022. NU mai devreme. Nu va jucati de-a speculatiile! Fiti oameni seriosi.  

      4. Vezi ca usd se mai apreciaza pana in aprilie/mai 2021. Dupa aia are o perioada tampita de evolutie laterala (cand leul cand usd se apreciaza) ... dupa aia cam din toamna 2020 urmeaza lovitura dura data de usd worldwide (pana prin aprox. August 2021-Martie 2022). Eur-Usd poate cobora finalmente pana la una dintre urmatoarele linii suport: 0.9615 sau (mai sigur) 0.835. Deci, da, eur-usd subunitar ... deci usd mai apreciat decat euro. Iti dai seama singur de consecintele relatiei cu leul ....  

      Succes.  

      Nu urmari speculatii pe termen scurt... asa fac copiii, incepatorii, adolescentii si neavenitii. Actioneaza cu capital masiv si prin miscari rare dar de mare impact.  

      Datele calendaristice le ai.  

      Poti verifica datele calendaristice transmise de mine facand analiza tehnica (nu fundamentala - aia e pentru tampitii de specialisti care lucreaza in banci...de fapt analiza tehnica rules!) urmarind oscilatorii clasici pentru divergente pozitive pe ch art-urile de durata lunga (weekly, monthly - oscilatori ma-uri, rsi ,macd, william's, etc).  

      Avand in vedere ca discutam de perioade lungi si ch art-urile de referinta sunt pe durate lungi (weekly, monthly) e evident ca nu te zoreste nimeni sa iei vreo decizie.  

      Chill ... pondereaza , analizeaza si decide.  

      Fiti bogati!

      E singura solutie si singurul drum spre civilizatie!  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      '' Oricum eu am ieșit pe numerar de vreo 3 luni si astept un moment de intrare pe termen lung ,nu ptr .a ma îmbogăți ci ptr.a avea la pensie un aport decent ptr.o viață civilizată. ''

      NU! Eu va vreau bogati, al dracului de bogati!  

      Abandonati tampeniile cu '' sa fim modesti '' !  

      Toti romanii sa fie bogati!

      De aia dau info de analiza tehnica atestata moka!  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      * 4. Vezi ca usd se mai apreciaza pana in aprilie/mai 2021. //

      ...pana in aprilie/mai 2020 !  

      am gresit eu cand am scris.

      2021 e final de drum pentru intreaga perioada de apreciere a usd 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Scuze,Vali.Am avut netul cazut.Un Dorel cu excavator.Sunt acelasi, care te-am redescoperit din blogurile lui Aristotel si a lui Horea.Atunci te-am remarcat după postarile cu detalii tehnice de analiză si de aceea te-am provocat si ma bucur nespus ca ai avut timpul si dorinta de a posta atât de detailat.Necazul nostru, al românilor este de a improsca cu invective pe cineva care are o parere diferită de cea prorie,făcând ca persoane care depun o muncă de cercetare si analiză proprie si o posteaza pro bono sa se retragă ,uneori cu silă (vezi Aristotel).

      Este perfect normal sa înțelegi , dacă creierul tău deține minimul de neuroni specific rasei umane,ca nimeni nu poate da pronosticuri cu acuratețe pe piața de capital,mai ales pe cea actuală , grav distorsionată de politicile criminale ( pentru cei ce economisesc)ale băncilor centrale principale.Atunci când piața nu reflectă real mersul economiei pe principiul cererii si ofertei, cand mecanisme inventate sa sustina politicul care promite minciuni pentru a fi reales si când acesta plătește doar prin rotație si nu punctual si draconic,lumea construită cu greu pe principii si reguli ,o i-a în derivă greu controlabilă. Rostul acestui nou tip de comunicare, după părerea mea,este de a acumula cunoștințe din experiența celorlalți, dar a o calibra după potențialul propriei tale persoane.A pune vina pe cineva,că te-a împins la o decizie perdantă, e același lucru cu faptul ca cineva te-a convins să sari de pe un bloc,spunând ca vei pluti ca o pasare in zbor.Noi românii, dacă am învăța sa lucrăm in echipă am realiza mult mai mult. Eu tocmai am închis o shortare pe sp500,pornită de la 3300.Știu parerea ta cu shortul,dar am riscat si am marcat,vineri la ora 17.Scuze ca fac bloging,pe un site al unui ziar,dar nu mai găsesc bloguri de acest tip,de ceva vreme.Rog pe cei interesați sa găsim de comun acord o cale comună de conectare(poate reiau Aristotel, Horea, postarile si vor ignora posesorii de neuroni singuratici. )In încheiere multumesc, si știu cu siguranță că acest lucru e singura răsplată ptr.blogingul pro bono,ptr.tine si ptr.toti care o fac.  

      O zi bună tuturor.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS