Venituri şi profit în scădere pentru Novere Capital la jumătatea anului

A.I.
Piaţa de Capital / 26 august, 16:44

Venituri şi profit în scădere pentru Novere Capital la jumătatea anului

Rezultatele financiare au fost afectate de situaţia economică curentă, precum şi de contextul politic şi geopolitic marcat de turbulenţe şi incertitudine, conform companiei

Dan Petrişor, CEO: ”Obiectivul nostru este ca, până la finalul anului 2027, 75-80% din portofoliu să fie investit în active generatoare de venit recurent”

Compania şi-a îmbunătăţit câştigul din activităţi financiare

Novere Capital, holding activ în sectorul imobiliar şi listat la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat venituri din exploatare de circa 4,36 milioane de lei, cu 51% sub cele realizate în aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce profitul net s-a ridicat la 2,85 milioane de lei, în scădere cu 39%, potrivit unui raport al societăţii publicat ieri pe site-ul operatorului pieţei noastre de capital.

”Primul semestru din 2026 a reprezentat pentru Novere Capital o etapă de tranziţie şi repoziţionare. Profitul net s-a situat la 2,85 milioane lei, sub nivelul din perioada similară a anului trecut, în contextul unui bilanţ care rămâne solid, cu active totale de 136,2 milioane lei şi un grad de îndatorare de 8%”, se arată în raportul emitentului semnat de CEO-ul Dan Petrişor.

Conform companiei, rezultatele financiare pentru primul semestru al anului 2026 au fost afectate de situaţia economică curentă, precum şi de contextul politic şi geopolitic marcat de turbulenţe şi incertitudine. ”Rezultatele pentru primele şase luni sunt uşor sub cifrele bugetate şi în scădere faţă de perioada anterioară, dar societatea urmăreşte îndeaproape strategia planificată pentru anul 2026, monitorizează portofoliul de investiţii şi planifică atent dezvoltarea viitoare în conformitate cu strategia publicată în data de 30 martie 2026”, se arată în raport.

Dan Petrişor punctează că Novere Capital administrează un portofoliu cu un grad ridicat de complexitate, în care o parte dintre investiţii necesită intervenţii active din partea echipei de management pentru protejarea şi recuperarea capitalului investit, dar şi pentru obţinerea unui randament acceptabil. ”În ceea ce priveşte anumite proiecte, evoluţiile ulterioare au impus restructurări, renegocieri sau identificarea unor soluţii alternative, inclusiv de exit. Acest efort nu se reflectă integral în rezultatul financiar al perioadei, dar este esenţial pentru reducerea riscurilor din portofoliu, recuperarea capitalului şi crearea condiţiilor pentru realocarea acestuia către investiţii cu un profil risc randament mai atractiv”, spune directorul companiei.

Domnia sa a adăugat că Novere Capital se află într-un proces de realocare sistematică a capitalului către active generatoare de venit recurent şi proiecte mai bine structurate, cu un profil de randament ajustat la risc semnificativ superior şi cu o utilizare disciplinată a finanţării. ”Obiectivul nostru este ca, până la finalul anului 2027, 75-80% din portofoliu să fie investit în active generatoare de venit recurent”, spune Dan Petrişor.

O parte relevantă a măsurilor iniţiate în acest semestru este de aşteptat să se reflecte în rezultate până la finalul anului 2026 şi, în cazul anumitor proiecte, în primul trimestru al anului 2027, a completat directorul Novere Capital.

În cursul primului semestru au fost vândute unităţi imobiliare în proiectele din Bucureşti: Avrig I , Cellini Residence şi Greenlake. De asemenea, au fost finalizate şi achiziţionate unităţile din proiectele GreenLake şi Skygarden, investiţii iniţiate anterior anului 2026 şi aflate în prezent în etapa de execuţie, cofinanţate prin contracte noi de împrumut semnate cu Patria Bank, se mai arată în raport.

Novere Capital a înregistrat cheltuieli direct legate de veniturile din exploatare de 3,7 milioane de lei, în prima jumătate a anului, în scădere cu 27% faţă de cele din primele şase luni din 2025.

Din activităţi financiare compania a obţinut un câştig de 5,5 milioane de lei, cu 25% mai mari decât cele din prima parte a anului trecut, pe fondul creşterii veniturilor, generate în principal de operaţiuni de împrumut acţionar pentru entităţile în care Novere Capital deţine participaţii şi este partener în co-dezvoltarea proiectelor imobiliare, conform raportului.

La 30 iunie 2026, societatea beneficia de o poziţie de lichiditate crescută, indicatorul de lichiditate curentă având valoarea de 57,40x, faţă de 12,4x la 31 decembrie 2025 şi un grad de îndatorare scăzut, de 8%, comparativ cu 7,95% la finele anului trecut, ceea ce indică faptul că Novere Capital are o situaţie financiară solidă, potrivit raportului.

Evaluarea bursieră curentă a companiei se ridică la circa 78 milioane de lei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2589
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5077
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6086
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1429
Gram de aur (XAU)Gram de aur670.0256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb