VICTOR NEGRESCU (PSD):"Grupul de lucru va avea o discuţie referitoare la propunerea de rezoluţie privind aderarea la Schengen"

V.G.
Politică / 14 noiembrie 2022

"Grupul de lucru va avea o discuţie referitoare la propunerea de rezoluţie privind aderarea la Schengen"

În Grupul de lucru pentru chestiuni Schengen, va avea loc, mâine, o primă discuţie privind propunerea de rezoluţie a Consiliului UE cu privire la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a transmis eurodeputatul PSD Victor Negrescu, potrivit Agerpres.

"De asemenea, cu acest prilej, vor fi analizate concluziile parţiale ale raportului realizat de Comisia Europeană privind protecţia frontierelor de către România şi Bulgaria, cu rezultate pozitive pentru ţara noastră", a mai spus Victor Negrescu.

"Îngrijorător este că, în paralel, separat de România şi Bulgaria, există şi o propunere de rezoluţie privind Croaţia, ceea ce poate conduce la o aderare separată la spaţiul Schengen", a estimat Negrescu, care este vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni (PES).

Eurodeputatul mai afirmă şi că în şedinţa de săptămâna aceasta a Comisiei Europene, la iniţiativa comisarilor social-democraţi, se va discuta despre implicarea directă şi clară a executivului european pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen.

El mai notează că, în perspectiva Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 8-9 decembrie, când ar urma să fie adoptată o decizie privind aderarea României la spaţiul Schengen, există câteva momente cheie.

"Primul, cu aproximativ o săptămână înaintea reuniunii miniştrilor, când urmează să fie adoptate poziţiile statelor membre în parlamentele naţionale, iar al doilea, în data de 30 noiembrie, când au loc şedinţele, atât în format Coreper II, cât şi cea a grupul de lucru privind Schengen, unde vor exista dezbateri definitorii pentru decizia finală", a mai afirmat Victor Negrescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nici o sansa sa intram in spatiul Shengen,

    strainii obtin orice de la noi,fara nici o contrapartida 

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro