VICTOR PONTA: "Restructurarea ANAF va continua, astfel încât să se ajungă cu rambursarea TVA la 15 zile"

Andrei Stan
Macroeconomie / 1 august 2015

Premierul Victor Ponta a anunţat astăzi că rezultatele financiar-bugetare bune permit continuarea procesului de restructurare şi modernizare a ANAF, astfel încât să se ajungă ca rambursarea TVA să se facă în maximum 15 zile, faţă de 45 de zile cât este în prezent, transmit surse din presă.

"Am discutat cu ministrul de Finanţe şi cu preşedintele ANAF, în colaborare cu partenerii noştri internaţionali, FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, şi vreau să mergem mai departe pe zona de restructurare şi de modernizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în aşa fel încât, dacă am ajuns de la rambursarea TVA de la 180 de zile, acum media este 45 de zile, însă prin măsurile pe care le discutăm în continuare şi prin restructurarea ANAF-ului rambursarea TVA se va face în maxim 15 zile", a precizat premierul, la Palatul Victoria.

Ponta a adăugat că, de asemenea, ANAF îşi formează acum un Departament special pentru Executări Silite.

"Deci nu vorbesc de hotărârile penale. Aia e o altă discuţie şi aceea e Agenţia care a trecut deja de Parlament, este la Senat, dacă nu mă înşel, şi care se va afla la Ministerul Justiţiei. Vorbim de executările silite pentru creanţele fiscale", a afirmat premierul.

Ponta a menţionat că "s-a extins spaţiul privat virtual".

"Practic, orice contribuabil persoană fizică are posibilitatea, şi încercăm să promovăm acest lucru, de a-şi accesa online propriile obligaţii", a spus şeful Guvernului.

Ponta a adăugat că prin reorganizarea ANAF, ca instituţie de sine stătătoare, se intenţionează implementarea unui model pe care îl folosesc SUA şi ţări europene - acela de "a avea un board al ANAF numit de către Guvern, Parlament, Preşedinte, cu un tip de stabilitate care să asigure implementarea politicilor bugetare".

"Este un pas spre modernizare. România, iată, poate să încaseze sume mai mari la buget, având taxe mai mici şi să fie competitivă faţă de ţările din regiune prin creşterea exporturilor şi prin creşterea competitivităţii", a mai declarat premierul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb