Videanu vrea să şteargă datoriile Companiei Naţionale a Huilei şi ale Termoelectrica

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 11 iunie 2009

Ministerul Economiei va negocia cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi cu cei ai Comisiei Europene ştergerea datoriilor Companiei Naţionale a Huilei (CNH) şi ale Termoelectrica, a anunţat, ieri, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

Aflat la audierile Comisiei pentru Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor, ministrul a declarat: "Am discutat şi cu Ministerul Finanţelor Publice şi elaborăm un document, pentru a rezolva problema datoriilor".

Potrivit NewsIn, CNH şi Termoelectrica sunt singurele companii care au datorii, din structura celor două companii care au rezultat în urma restructurării sectorului energetic.

"În ceea ce priveşte structura acestor datorii, 54% reprezintă penalităţile de întârziere, din cauza unui sistem anchilozat în timp", a conchis ministrul Economiei

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb