DIKE

VIDEOCONFERINŢA PIAŢA DE CAPITAL ÎN TIMPUL PANDEMIEI COVID-19 / ALEXANDRA POSEA, ROMGAZ:"Pandemia a venit când acţiunea Romgaz reuşise să-şi revină după OUG 114"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

"Pandemia a venit când acţiunea Romgaz reuşise să-şi revină după OUG 114"

Pandemia de Covid 19 a venit tocmai când acţiunea Romgaz reuşise să îşi revină după efectele OUG 114/2018, care a provocat o scădere mare a companiei la bursă, a subliniat Alexandra Posea, specialist Relaţia cu Investitorii în cadrul Romgaz. Conform domniei sale, în 2019 investitorii şi-au recăpătat încrederea şi compania a reuşit să se reechilibreze. O altă surpriză a anului trecut a fost preţul reglementat pentru casnici, dar Romgaz a reusit şi pe partea de strategie comercială să câştige reîncrederea investitorilor, a adăugat doamna Posea, apreciind: "Acum încercăm să luptăm şi cu Covid. Strategia companiei a fost una sănătoasă, mai ales că am reuşit să aprobăm şi strategia pe următorii cinci ani şi jumătate, până în primul semestru din 2025".

Aceasta prevede investiţii totale de peste 15 miliarde lei, conform domniei sale, care a explicat: "Dorim să investim nu doar în producţia de gaze naturale, ci şi să adăugăm valoare gazului pe lanţul valoric şi să investim în energie regenerabilă, în proiecte off-shore, suntem interesaţi de preluarea unei părţi din proiectul Neptun Deep al ExxonMobil. Pe această parte discuţiile sunt amânate acum, dar ele vor fi reluate când se va termina cu pandemia".

Compania mai este interesată de segmentul petrochimic, precum şi de producerea de metanol şi de energie electrică pe baza gazului natural. În acest sens, urmează ca Romgaz că construiască o nouă centrală de gaze. Toate proiesctele societăţii de stat sunt menite să dezvolte compania şi să susţină relansarea economiei, a mai spus Alexandra Posea.

"O nouă provocare este investiţia în programul de gas release. (...) Conform acestuia, în urma calculelor, ar fi obligatoriu să ofertăm pe pieţele centralizate din România gaze la un preţ de pornire sub costul de producţie. Vom ţine aproape de autorităţi şi sperăm ca reglementările acestea să se îndulcească", a mai declarat reprezentantul Romgaz.

În altă ordine de idei, Alexandra Posea a spus că actuala perioadă este una dificilă şi din punctul de vedere al stocurilor de gaze: "Cererea este mai mică şi pe partea industrială şi ne aşteptăm la o contracţie în următoarea perioadă".

În ceea ce priveşte cazurile de Covid 19 din companie, domnia sa a precizat că, în cadrul Romgaz, un număr foarte mic de persoane au fost testate pozitiv, respectiv cinci din totalul de circa 6.000 de angajaţi.

În opinia doamnei Posea, întrucât energia a fost unul dintre cele mai afectate domenii de criza actuală, direct şi rapid, pentru Romgaz este foarte important dacă şi cum va veni al doilea val al pandemiei, precum şi când şi în ce măsură va fi reluată activitatea economică.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pri Og 114 gazul se vindea cu 68 de dolari mia de metri cubi, acum se vinde cu 40

    Mai multă prudenta cu investiții greu de realizat, foarte scumpe și care urmează sa se întindă pe o perioada lunga de timp. Mai multe informații despre aspectele financiare, despre atragerea unor fonduri europene, scăderea eheltuirlilor etc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DIKE

Supliment dedicat activităţii de drept
DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

03 Dec. 2020
Euro (EUR)Euro4.8736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0226
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5028
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3968
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.9570

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Boromir
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie