Viktor Orban pune pe seama tulpinii britanice înmulţirea recentă a infectărilor

S.B.
Internaţional / 12 februarie 2021

Viktor Orban pune pe seama tulpinii britanice înmulţirea recentă a infectărilor

Numărul infectărilor cu coronavirus a început să crească din nou în Ungaria, probabil din cauza răspândirii tulpinii detectate pentru prima dată în Marea Britanie, a declarat vineri premierul Viktor Orban, la postul public de radio, informează Agerpres.

Cu toate acestea, Orban a spus că nu este nevoie de noi măsuri de izolare pentru a limita răspândirea, pentru că planul de accelerare a inoculării populaţiei cu vaccinurile din Rusia şi China ar putea opri înmulţirea cazurilor în următoarele săptămâni.

"Dacă vom începe inoculările şi cu vaccinul chinez, până la Paşte vom putea să vaccinăm toate persoanele care s-au înregistrat pentru vaccinuri", a spus Orban. Numărul persoanelor înregistrate pentru vaccinare este de peste două milioane.

Ungaria se aşteaptă să primească săptămâna viitoare 500.000 de doze de vaccin de la firma chineză Sinopharm şi intenţionează să înceapă în curând administrarea lor, devenind prima ţară din UE care foloseşte vaccinul din China.

În această săptămână, Ungaria a devenit prima ţară membră a UE care administrează vaccinul Sputnik V din Rusia, după ce autoritatea de reglementare de la Budapesta şi-a dat acordul pentru folosirea acestuia în regim de urgenţă, fără a mai aştepta şi unda verde de la Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA).

Autorităţile ungare au aprobat şi folosirea vaccinului de la Sinopharm, care este utilizat în Serbia vecină.

Orban a declarat că scopul este de a vaccina împotriva COVID-19 un număr suficient de persoane, care vor primi apoi un document ce le atestă imunitatea, la fel ca şi cei care au fost bolnavi şi s-au vindecat.

El a sugerat posibilitatea ca acest document să prevadă câteva drepturi speciale, cum ar fi posibilitatea ca deţinătorii săi să poată merge în restaurante şi hoteluri, ceea ce în opinia premierului va ajuta la relansarea economică.

Restaurantele sunt închise din noiembrie şi nu pot servi decât la pachet, iar la nivelul ţării este de asemenea în vigoare o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii.

Peste 300.000 de unguri - angajaţi din sănătate şi cei mai vulnerabili vârstnici - au primit până acum cel puţin prima doză din vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna. Ungaria a început de asemenea să folosească şi vaccinul AstraZeneca/Oxford în această săptămână, potrivit Agerpres.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb