VIOLETA ALEXANDRU:  "Criza nu s-a terminat"

S.B.
Politică / 26 august 2020

"Criza nu s-a terminat"

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune, întrebată fiind care este calendarul modificat al majorării pensiilor după stabilirea procentului de 14, că efectele crizei se văd în continuare în economie. "Criza nu s-am terminat", afirmă Alexandru, informează news.ro.

"Criza nu s-a terminat, efectele ei se văd în economie în continuare şi ca atare un răspuns privind următoarele creşteri (ale punctului de pensie - n.r.) nu pot fi luate decât printr-o permanentă evaluare a situaţiei din economie. (...) Putem să constatăm că economia îşi revine cu dificultate, sunt domenii care au revenit, sunt domenii care au avut şi sunt unele care au avut şi surplus pentru că au avut genul de activităţi care au fost căutate în această perioadă, dar sunt foarte multe domenii care îşi revin cu dificultate. Prin urmare, eu nu vând iluzii, eu nu sunt omul care să promită celor care ne privesc lucruri pe care în acest moment nu le avem suficient de clare cu privire la evoluţia economică şi la încasările la buget", a declarat Violeta Alexandru marţi seară, la TVR.

Potrivit sursei citate, Ministrul Muncii a subliniat că România este singura ţară europeană care face majorări de venituri în această perioadă.

"În momentul în care economia îşi va reveni şi lucrurile sunt pe stabilitate se poate redeschide discuţia (...) însă creşterea făcută în acest moment este o creştere fundamentată şi răspunde posibilităţilor pe care le are bugetul după o perioadă extrem de dificilă", a adăugat Alexandru.

Aceasta a precizat, întrebată fiind dacă vor fi probleme cu lichidităţile, că "nu are acest semnal" în acest moment cu privire la o criză de lichidităţi cu care să se confrunte autorităţile, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb