VIOLETA ALEXANDRU, MINISTRUL MUNCII: "Negociem un acord cu omologii germani privind protecţia muncitorilor români"

G.M.
Politică / 11 mai 2020

Violeta Alexandru

Violeta Alexandru

Dacă există un singur cetăţean român care întâmpină probleme, el trebuie să ştie că este reprezentat instituţional, prin ataşatul de muncă trimis la ambasada din ţara respectivă, a afirmat Violeta Alexandru, ministrul Muncii, în cadrul comisiei parlamentare de specialitate, cu prilejul audierii privind problemele întâmpinate de muncitorii sezonieri plecaţi din ţara noastră în Germania.

Violeta Alexandru a arătat: "Pentru protecţia muncitorilor români, am trimis o propunere de acord, de memorandum, între cele două ministere ale muncii - român şi german - care se află în analiză la partea germană. Acest acord nu se referă doar la activităţile sezoniere, dar are un capitol pe acest segment şi cuprinde nevoia de cooperare între inspecţiile muncii din România şi Germania".

Ministrul Muncii le-a transmis membrilor comisiei parlamentare că autorităţile din ţara noastră nu i-au determinat pe cetăţeni să plece în Germania, deşi firmele din ţara noastră se confruntă cu un acut deficit al forţei de muncă.

Violeta Alexandru a precizat: "Urmează în câteva zile, să lansăm în dezbatere publică un pachet de măsuri active, inclusiv pentru românii veniţi în ţarâ, cu condiţia de a lua în considerare oferta din agricultură, HORECA, industria alimentară, dar este dreptul cetăţenilor români să aleagă între ce le oferă firmele din ţara noastră şi cele din străinătate".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Violeta Alexandru e ipocrita si mincinoasa ca intreg regimul Iohannis + acolitii PNL (mai rau ca PSDu lu Dragnea).

    In perioada 2-4 aprilie 2020 in Romania era stare de urgenta, deci nu aveau cum sa plece avioane cu sclavi la munca in Germania decat incalcand grav starea de urgenta, deci toata abureala Violetei Alexandru cu dreptul la libera circulatie pica, ca nu era niciun drept la libera circulatie in Romania in acea perioada.  

    Romania sparanghelului german si a batranilor austrieci stersi la fund ... vai de mine ce a ajuns tara mea pe mana neocomunistilor in ultimii 30 de ani!

    Buna dimineata dna Ministru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb