Virgin Galactic şi Rolls Roys construiesc un avion supersonic pentru pasageri

A.P.
Internaţional / 4 august 2020

Virgin Galactic şi Rolls Roys construiesc un avion supersonic pentru pasageri

Compania spaţială Virgin Galactic a anunţat luni un parteneriat preliminar cu constructorul de motoare Rolls Royce pentru a dezvolta un avion de linie ce va fi capabil să zboare cu o viteză de trei ori mai mare decât cea a sunetului, informează AFP.

Doar modelul Concorde, un alt avion supersonic, a transportat cu regularitate pasageri în istoria transportului aerian, din 1976 până în 2003. Virgin Galactic doreşte să dezvolte un avion care să zboare şi mai repede (Mach 3 în loc de Mach 2 pentru Concorde), dar va trebui să rezolve mai întâi problemele care au condus la dispariţia modelului Concorde de pe piaţă, în principal zgomotul şi consumul de carburant excesive.

Aparatul de zbor imaginat de Virgin Galactic, prezentat luni în mai multe imagini, este o aripă delta capabilă să găzduiască între nouă şi 19 pasageri, la o altitudine mai mare de 18.000 de metri - aproximativ de două ori mai mare decât altitudinea la care zboară avioanele de linie actuale. Noul dispozitiv aerian va trebui să decoleze şi să aterizeze pe pistele aeroporturilor existente.

Virgin Galactic a semnat protocolul unui acord fără caracter obligatoriu cu Rolls Royce pentru a dezvolta motorul cu reacţie ce va fi montat pe viitorul model de avion.

"Echipa noastră va lucra de asemenea pentru a rezolva provocările reprezentate de gestionarea termică, mentenanţa, zgomotul, emisiile şi chestiunile economice legate de zborurile obişnuite de mare viteză", au precizat reprezentanţii companiei Virgin Galactic într-un comunicat.

Compania menţionată s-a axat până acum doar pe segmentul zborurilor operate în cadrul turismului spaţial, graţie unui aparat jumătate avion, jumătate rachetă, conceput pentru a transporta la bordul său şase persoane, care plutesc câteva minute în condiţii de imponderabilitate la limita atmosferei cu spaţiul. Mai multe teste urmează încă să fie realizate în Statele Unite, înainte de debutul oficial al acestor zboruri spaţiale comerciale.

Cotată de anul trecut la bursă, compania Virgin Galactic încearcă să se diversifice şi a anunţat în luna mai că a semnat un acord cu NASA pentru a dezvolta tehnologii "de înaltă viteză".

Agenţia spaţială americană lucrează de mai multe decenii la dezvoltarea unui avion experimental supersonic silenţios, X-59, iar un prim exemplar din acest model este pe cale de a fi construit de Lockheed Martin în California. Obiectivul este ca boomul supersonic, formidabilul zgomot de explozie, provocat de atingerea barierei vitezei sunetului, să devină mai puţin perceptibil - sau chiar deloc - la sol.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2788
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6265
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6205
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1442
Gram de aur (XAU)Gram de aur641.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb