Vlad Voiculescu cere demisia lui Robert Negoiţă, după ce acesta a fost trimis în judecată

V.G.
Politică / 10 august

Vlad Voiculescu cere demisia lui Robert Negoiţă, după ce acesta a fost trimis în judecată

Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, îi cere demisia lui Robert Negoiţă, după ce primarul Sectorului 3 a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu şi un prejudiciu de peste 500 de milioane de lei, informează Agerpres.

"Nu ne mai surprinde, un alt primar care se trage din PSD a fost trimis azi în judecată. De data asta, e vorba de domnul Negoiţă de la Sectorul 3 şi e vorba de un prejudiciu uriaş adus cetăţenilor: peste 500 de milioane de lei. Pentru că domnul primar a aranjat contractul de salubrizare cu firma lui Silviu Prigoană şi a plătit tarife umflate, în loc să organizeze licitaţii publice pentru acest serviciu. Se impune o demisie, domnule Negoiţă! Pentru acest contract păgubos, dar şi pentru vacanţele pe bani publici cu iubita, pentru toate plăţile făcute pentru lucrări care nu au fost realizate, pentru atribuirea de contracte de zeci de milioane de lei fără licitaţie (vedeţi proiectul de reamenajare a Parcului Pantelimon)", a susţinut Vlad Voiculescu.

Conform lui Voiculescu, "cârdăşia dinte primarii feudali ai partidelor vechi şi mafia" firmelor de salubrizare din Bucureşti "a sărăcit bugetele locale" prea mult timp.

USR menţionează că reprezentanţii săi în Consiliul Local Sector 3 "au semnalat în repetate rânduri neregulile şi ilegalităţile" realizate sub conducerea lui Robert Negoiţă şi au militat pentru transparenţă, astfel încât locuitorii sectorului să ştie cum sunt cheltuiţi banii publici.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu contractul de salubrizare cu ROSAL GRUP, a informat astăzi DNA.

Prejudiciul în acest dosar a fost stabilit de anchetatori la aproximativ 580 de milioane de lei.

Potrivit DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Sorin Robert Negoiţă, primar al Sectorului 3 din municipiul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite cu consecinţe deosebit de grave, a unei infracţiuni de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite cu consecinţe deosebit de grave şi a infracţiunii de complicitate la fals intelectual.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. VPICULESCULE,tu de ce vorbesti ma despre funie in casa aparatului.?Parcă ai fi copilul fostului TRADATOR PACEPA.!

    singurul lucru bun ( dar pe jumatate ) facut de securitate , ca l-a dat jos pe acest individ .

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

07 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9410
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0408
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0873
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6488
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.3997

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro