Vosganian: Banii de la FMI vor finanţa deficitul bugetar, pe care guvernul nu-l mai poate controla

F. A.
Macroeconomie / 1 aprilie 2009

Împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu are decât menirea de a finanţa deficitul bugetar, pe care guvernul nu îl mai poate controla, a declarat, azi, preşedintele comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, Varujan Vosganian.

"Prezentarea făcută de BNR în faţa birourilor reunite nu a făcut decât să-mi întărească convingerea că împrumutul de la FMI nu are decât menirea de a finanţa deficitul bugetar, pe care guvernul nu îl mai poate controla. Guvernul are nevoie de 6 miliarde euro pentru nevoi curente şi acordul cu FMI a fost în scopul de a ajuta executivul unde nu-şi mai poate face datoria", a declarat fostul ministru al economiei şi finanţelor.

Vosganian a adăugat că "e de neînţeles faptul că prognozele sunt cu totul altele" faţă de cele anunţate anterior.

"Iniţial, guvernul şi-a asumat în faţa Parlamentului un deficit bugetar de 2% din produsul intern brut (PIB), iar după cele două săptămâni de negocieri aflăm că este 6%, din care 4,6% asumat, iar aproximativ 1% cheltuieli care vor fi anulate", a comentat Vosganian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0941
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3981
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8664
Gram de aur (XAU)Gram de aur719.3326

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb