Wikileaks: Arabia Saudită a îndemnat SUA să atace Iranul

F. A.
Internaţional / 29 noiembrie 2010

Regele Abdullah bin Abd al-Aziz al Arabiei Saudite a îndemnat SUA, într-o întâlnire din aprilie 2008 cu ambasadorul american în Irak şi Generalul David Petraeus, să atace Iranul pentru a-i distruge programul nuclear, arată documente secrete ale diplomaţiei americane dezvăluite de Wikileaks, relatează AFP.

"V-a spus să "tăiaţi capul şarpelui"", a afirmat ambasadorul Arabiei Saudite la Washington, la două zile după discuţiile la nivel înalt, se arată într-un memorandum al Departamentului de Stat.

"Regele, Ministrul de externe, Prinţul Muqrin şi Printul Nayif au căzut cu toţii de acord că Regatul trebuie să coopereze cu Statele Unite pentru a împiedica şi a determina retragerea influenţei şi activităţii subversive a Iranului în Irak. Regele a insistat în mod deosebit pe acest punct. Ambasadorul a reamintit îndemnurile frecvente ale Regelui către SUA să atace Iranul şi să pună capăt programului de arme nucleare", potrivit memorandumului.

În continuare însă, documentul relatează faptul că alţi oficiali saudiţi au fost mai rezervaţi cu privire la necesitatea de acţiuni militare, ministrul de externe şi şeful serviciilor de informaţii insistând pentru aplicarea de sancţiuni.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1594
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb