Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

Zamfir - Isărescu: meci nul

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

Fotografie realizată de MAKE la Magazinul Bucur Obor din Bucureşti

Fotografie realizată de MAKE la Magazinul Bucur Obor din Bucureşti

Guvernatorul BNR a dat seamă trei ore în Senat despre ROBOR  

Gheorghe Piperea, Lucian Isar şi Ilie Năstase, încruntaţi în sala audierilor

Isărescu: "Dacă ROBOR doare, singura soluţie este schimbarea Ordonanţei 50/2010, care a introdus acest indice în calculul dobânzilor aferente creditelor în lei"

Florin Georgescu: "O societate care nu merge pe datorie nu progresează"

Diferenţa dintre dobânzile la credite şi cele la depozite - subiect de analiză pe masa Comitetului pentru Supravegherea Macroprudenţială

Întregul Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a Româ­niei (BNR) a dat ieri seamă, timp de peste trei ore, în faţa senatorilor din Comisiile reunite Economică şi de Buget, pe marginea Raportului asupra stabilităţii financiare pe 2018 şi a modului în care se calculează indicele ROBOR.

Atmosfera a fost una fierbinte, întrebările, dar şi răspunsurile fiind dintre cele mai aprige, iar senatorul ALDE Daniel Cătălin Zamfir, preşedintele Comisiei Economice, menţinând cu stricteţe regulile impuse de şedinţa din Senat. Ţinute în frâu de liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, şeful Senatului, discuţiile de ieri au fost strânse, dar s-au menţinut pe fundamentele tehnice explicate de conducerea băncii centrale. Audierile s-au încheiat fără să se concretizeze vreo concluzie.

Amintim că Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a fost chemat în mai multe ocazii la comisia Economică, de către senatorul Zamfir, care susţine că băncile manipulează calculul ROBOR, cu implicarea BNR.

Isărescu nu a răspuns ultimelor invitaţii ale parlamentarului, însă acum a fost chemat la comisii de Biroul Permanent al Senatului.

Ieri, Daniel Zamfir a spus, printre altele, că avea aşteptări ca Mugur Isărescu "să adune la masă pe toată lumea - legislativ, executiv etc. - ca să pună pe picioare economia".

Atât Zamfir, cât şi social-democratul Şerban Nicolae l-au întrebat pe şeful BNR despre evoluţia ROBOR. "În 28 noiembrie 2018 spuneaţi băncilor că ROBOR este produsul lor şi BNR doar îl aprobă. În 15 ianuarie spuneţi că nu este adevărat că ROBOR este manipulat de bănci, ci este controlat de BNR. Când aţi spus adevărul?", a întrebat senatorul ALDE. Isărescu a răspuns că în ambele cazuri, explicând: "Înţelegerea între bănci este normală, înţelegerea cartelară este anormală. ROBOR este o dobândă stabilită între bănci. Întrebarea care se pune este dacă există riscul să fie o înţelegere cartelară între bănci la calculul ROBOR. Răspunsul nostru este NU! (...) Cinteză (n.r. Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR) intervine şi dacă dobânda ajunge acum la peste 3,5%".

ROBOR este stabilit pe piaţa interbancară, fiind esenţial pentru echilibrele economice şi valutare, a subliniat Mugur Isărescu.

Acesta a menţionat: "Dobânzile au crescut în pas cu inflaţia. (...) Când inflaţia era foarte scăzută, negativă, nu exista un deficit de cerere, cu creşteri salariale mari.

Era inflaţie negativă şi o creştere economică mare. Atunci, BNR a lăsat dobânda la 1,75%. ROBOR este o piaţă interbancară esenţială pentru asigurarea echilibrelor României, pentru funcţionarea sau aprovizionarea cu lichiditate a economiei româneşti, pentru plata salariilor, pensiilor şi aşa mai departe. Pe acolo se alimentează economia României, pentru echilibrele pe piaţa valutară. Cotaţiile, de exemplu la 3 luni, nu sunt artificiale, nu sunt false. Sunt legate de operaţiuni pe piaţa valutară".

Potrivit domnului guvernator, ROBOR funcţionează sub diferite forme din 1995, iar legătura acestuia cu creditul de consum şi creditul ipotecar a fost făcută ulterior: "Când s-a făcut a apărut o directivă europeană care a recomandat ca partea variabilă a creditelor cu dobândă variabilă să se lege de o dobândă de piaţă. În anul de graţie 2010 s-a considerat că acesta este cel mai bun proxim. A fost o decizie pe care noi n-am luat-o, asta nu înseamnă că noi nu o sprijinim... A fost o discuţie cu Protecţia Consumatorilor şi a ieşit Ordonanţa 50 privind contractele de credit pentru consumatori şi cu articolul, parcă, 36, care face această legătură".

Şeful Băncii Naţionale a mai explicat: "Piaţa funcţionează cel puţin opt ore pe zi. Ca pe orice piaţă funcţională, există un fixing. El durează doar un sfert de oră, de aia se şi numeşte fixing, aşa, ca o oglindă. Operatorii, cei care sunt pe piaţă, vânzătorii, cumpărătorii şi cei care fac operaţiuni pe piaţa valutară se uită la acel fixing ca să vadă un nivel corect de dobândă. Putem spune că nivelul fixing este corect pentru că România este una dintre puţinele ţări - sunt trei ţări în Europa în care fixingul se bazează pe cotaţii ferme. Înseamnă că fiecare bancă cotează şi pe stânga şi pe dreapta, deci este şi vânzător şi cumpărător. Şi dacă vine alta şi îi spune: «ai cotat 2,6%, dă-mi bani la 2,6%», atunci este obligată să-i dea în sfertul acela de oră. Probabilitatea să existe o manipulare acolo este mică sau inexistentă. Dobânzile sunt între 1,5% şi 3,5%. În restul zilei, înainte de ora 11.00 şi după ora 11.00 au loc tranzacţii care se efectuează de regulă în jurul acestor niveluri care au fost la fixing. Lucrurile se pot verifica pentru că avem date, este arhiva Băncii Naţionale. Aici nu ne jucăm. Noi nu vorbim cu vorbe, vorbim cu cifre. (...) Intervine şi Banca Naţională pe această piaţă, între 1,50% şi 3,5%? Da. Poate să facă operaţiuni la dobânda de politică monetară de 2,5%, să ia lichiditate din piaţă sau să introducă lichiditate în piaţă, să regleze nivelul dobânzii, în funcţie de presiunile asupra leului. Dacă după excesul de lichiditate de la începutul anului a apărut acest mic atac asupra leului, bineînţeles că a trebuit să absorbim ceva lichiditate din piaţă, că nu putem să ne batem numai cu rezerva, şi chiar dacă ar fi numai rezerva, noi nu vindem valută pe nasturi, vindem pe lei, deci în momentul în care vindem valută absorbim lichiditate şi de aceea se duc dobânzile în sus".

Guvernatorul a explicat faptul că variaţiile de dobânzi sunt absolut normale, nivelul acestora depinzând de lichiditatea din piaţă.

"Dobânzile mici sunt de domeniul trecutului", a mai spus domnia sa, menţionând că, dacă ROBOR doare, atunci singura soluţie este schimbarea Ordonanţei 50/2010, care a introdus acest indice în calculul dobânzilor aferente creditelor în lei.

Senatorul Şerban Nicolae a afirmat că "de putut se poate manipula ROBOR" şi că BCE se gândeşte la o metodă ca această dobândă să se raporteze la operaţiuni şi nu la cotaţii.

În replică, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu a anunţat că o echipă tehnică a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) analizează cum ar arăta un ROBOR calculat pe bază de tranzacţii şi că luni ar urma să fie prezentate concluziile acestui demers, care implică inclusiv ruperea taxei pe activele bancare de ROBOR.

Florin Georgescu a declarat: "În prezent, Comitetul Naţional de Stabilitate Macroprudenţială unde sunt reprezentate Guvernul (prin MFP), ASF şi BNR-ul, cu câte trei persoane, analizează prin experţi tehnici cum ar arăta un ROBOR calculat pe bază de tranzacţii, nu de cotaţii, şi nu numai aferent uneia sau alteia dintre zile, ci pe o întreagă perioadă, să punem de trei luni. E o variantă sau se pot alege şi altele în raport cu semnificaţia indicatorului, nu în mod oportunist, aşa, unde e mai mic indicatorul, dar care să reflecte mai transparent, mai obiectiv şi mai eficient situaţia din piaţă. Acest indicator, cu o anumită medie, bazată, repet, pe tranzacţii efective, să fie baza de calcul a ratelor pentru perioada următoare în cazul persoanelor fizice".

Zamfir: "Românii sunt cei mai îndatoraţi, iar băncile de la noi au profituri duble şi chiar triple faţă de cele din Europa"

Ţara noastră se situează printre statele cele mai sărace din UE, românii fiind cei mai îndatoraţi, iar băncile de la noi având profituri duble şi chiar triple faţă de cele din Europa, a atras atenţia Zamfir, adresându-i-se Guvernatorului Mugur Isărescu: "Acesta este rezultatul politicilor pe care le-aţi gestionat în ultimii 30 de ani (...) Şi tot timpul daţi vina pe Guvern când rataţi ţinta de inflaţie, deşi obiectivul BNR este atingerea ţintei de inflaţie".

Anul trecut, profitabilitatea băncilor a fost excepţională, dar a venit de asemenea din cauze excepţionale, a subliniat Liviu Voinea, viceguvernator BNR.

Acesta a fost completat de Isărescu, oficialul evidenţiind: "Mai avem o problemă - intermedierea, care este cea mai scăzută din Europa, deşi avem mai mulţi bani decât poate absorbi economia. Înainte erau bănci care dădeau credite în valoare de trei ori mai mare decât cea a depozitelor. Acum am ajuns în situaţia în care valoarea creditelor este de 80% din cea a depozitelor. Aceasta este o problemă".

Deşi intermedierea financiară este redusă, profitabilitatea băncilor a fost ridicată şi ca urmare a eliberării provizioanelor, a mai spus Florin Georgescu. Conform domniei sale, 2018 a fost un an atipic pentru bănci. "Nevoia este mare, dar capacitatea de împrumut este mică", a atras atenţia domnul Georgescu, precizând că o societate care nu merge pe datorie nu progresează.

În şedinţa de ieri din Senat a fost atins, printre altele, şi subiectul diferenţei mari dintre dobânzila la credite şi cele la depozite. Legat de acest lucru, Şerban Nicolae a subliniat: "O decizie politică radicală prin care toate companiile de stat să îşi ţină banii doar în trezorerie ar conduce la o capitalizare masivă. Aş fi vrut să existe soluţii pentru ca deponenţii să nu mai ia bani mai puţini decât depun". Domnia să susţine că în alte pieţe se găsesc "mecanisme corecte" şi, în aceste condiţii, deponenţii pot pleca de la noi. Florin Georgescu a subliniat că şi această temă, referitoare la diferenţa dintre dobânzile la credite şi cele la depozite, este pe masa CNSM.

Profitul BNR şi bonusurile date specialiştilor din banca centrală în ultimii ani au reprezentat, de asemenea, teme de discuţie în comisiile reunite, Guvernatorul BNR arătând că 80% din profitul Băncii Naţionale merg către bugetul de stat şi că experţii din bancă trebuie recompensaţi pentru munca pe care o fac.

La finalul şedinţei de ieri, Daniel Zamfir i-a oferit lui Mugur Isărescu două cărţi, respectiv "La pescuit de fraieri", scrisă de doi laureaţi ai premiului Nobel, şi "România sub teroarea bancară", elaborată de debitorii în franci elveţieni.

În sala audierilor au fost prezenţi şi avocatul Gheorghe Piperea, economistul Lucian Isar şi sportivul Ilie Năstase, unii dintre cei mai înverşunaţi adversari ai Guvernatorului Mugur Isărescu.

Opinia Cititorului ( 72 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. tupeul de a intinde mina nu e nimic nou. Isarescu insa, ignorind mina intinsa a lui tariceanu ne arata dispretul profund pe care-l are guvernatorul fata de acest personaj politic.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. ...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      ...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Intrebarea smechera cu FNI a arata clar care este nivelul discutiei.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Scorul real Isarescu-Zamfir 3-0. Zamfir nu a punctat, doar a faultat

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. De unde stii la ce e scorul? Poate ca e la faulturi....

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Domnule Make, oricat ati fi de porniti pe BNR , pe banci in general, pe Erste (vezi atacurile irationale ale personajului dabrute, meciul a fost castigat la scor de neprezentare de BNR. Intrebarea golaneasca cu (nu-i asa ca va finantat FNI si SOV dupa care au intrat in faliment ) a aratat clar care este nivelul discutiei.

      Degeaba, le-a explicat guvernatorul ca inflatia mare, asumarea de catre guvernanti a unor riscuri fiscale si macroeconomice mari ( cresteri bazate pe consum etc), legislatia neclara si legea blanda a insolventei este principalul motiv pt care bancile , in vremurile bune, trebuie sa aiba marje mari ca sa faca si ele profit.  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      ignorati va rog virgula dintre Degeaba si le-a explicat guvernatorul :)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Eu sunt The Brute si nu Dabrute, iar contributiile mele literare se bazeaza pe studiul letopiseturilor originale. Va rog explicati irationalitaea mesajelor listate. Ce face BNR cand Erste consolideaza ca filiala a sa firma BCR ÇHISINAU, , MOLDAWIEN. Dati mi un raspuns inteligent. Va promit ca il voi prezenta domnului Treichl.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Stimate domn, cei mai porniti contra BNR si contra bancilor in general sint bancherii insisi, in general si departamentele lor de comunicare, in particular, inclusiv serparia din BNR. Produsele toxice si nesimtirea fata de clientela provin de la bancheri, atitudinea de dispret si minciunile reprezinta un tezaur pe care il impart democratic cu comunicatorii lor, adesea agramati sau fonfi, cand nu sint corupti.

      Cit despre scor, mai citeste o data mesajul la care raspunzi.

      Cele bune! 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Indiferent ce face Erste sau ce consolideaza BCR in Moldova, subiectul este absolut neimportant , iar faptul ca repetati in fiecare zi acest subiect neimportant duce discutia , un pic, poate nu catre patologic sau subversiv, dar catre caraghios. Tot ii dati cu Treichl , cu consolidari , cu provizioane, cu stiftung de cred ca l-ati plictisit deja si pe domnul Make :) Asta ne doare pe noi in Romania in anul 2019 ? Care este scopul acestui demers pe care il faceti , in mod repetat si neargumentat ? Si , sincer , nu am nici un fel de simpatie sau antipatie pt BCR si Erste... Pur si simplu, nu ma intereseaza nici BCR si nici Erste...

      Dar , ca sa fim corecti , putem sa retinem faptul ca BCR a fost cea mai importanta si probabil corecta privatizare facuta de statul roman dupa 89. Discutam despre vreo 4-5 miliarde de euro, daca punem si participatia SIFurilor, care au intrat in Romania. Deci , daca ati fi fost un actionar austriac Erste din timpul privatizarii, de acum 10-15 ani, poate ati avea un motiv sa fiti suparat ca poate Erste a platit prea mult pe BCR. Dar , asa cum va exprimati si va argumentati pozitia imi este greu sa inteleg ce anume va nemultumeste. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      de ce nu o consolideaza pe aceasta EGB. Nu are sange in instalate sau not enough big balls, daca nu conteaza. Ce rating are Moldova in comparatie cu Romania. Sa intrebam atunci BNR daca nu are importanta de ce se foloseste in proportie der 90 procente metoda Standard la calculul riscului de credit. E acelasi lucru daca ati imprumutatat bani la Mister Bean sau la Rambo? Cat ati amortiza din suma pentru fiecare?Daca nu va intereseaza nici BCR nici Erste spuneti Mi cine va intereseaza sa va spun cine sunt

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      a insotit legal vanzarile SIF catre Erste din 2011 pana in 2018 si bu a avertizat Erste ca BCR e subevluata cu 300 milioane EUR. Viciu sau prrseverenta? Astept provincia, smecherasi de Bucuresti ma uit in oglinda

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Daca autorul articolului doreste sa mai ajunga in preajma senatorului Alde, ii inteleg teama de a nu-l deranja, inclusiv periuta folosita la final cand grobianul, care nu are nimic de a face cu finantele sau economia (in afara imprumuturilor personale sau ale familiei in franci elvetieni), ia dat doua carti cu dedicatie "impostorului", cuvant folosit cu nesat de alt ET aterizat in politica, dl Piperea.

    Cum sa pui fata in fata un neica-nimeni, fara studii de specialitate, cu un om respectat e intreaga lume finantista a Europei? Cum sa spui ca a fost meci nul? Cum sa raspunzi atacurilor comuniste specifice anilor 1947-48? Au fost si concluzii, dar cred ca autorul articolului nu le-a auzit la final: bancile fac intelegeri ilegale, iar BNR intra cu bocancii in piata. A meritat ca un intreg consiliu de administratie al bancii nationale, cu 3-4 fosti membri PSD in el, sa suporte prostiile debitate si mentinute la final de un iresponsabil? Oare va da cineva din guvern seama pentru pierderile bursei, ale companiilor de stat, cauzate de tripleta Zamfir-Isar-Piperea dirijata de un penal ajuns consilier al primului ministru? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Deasemeni , cum sa pui in fruntea articolului ca Ilie Nastase a stat incruntat - ce reprezinta aceasta nulitate intelectuala , simbolul expresiei '' muschii cat painea si mintea cat chifla''' ?Daca autoarea crede aceasta consideratie merita atentia si mentionarea sa atunci e jalnic

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      atata timp cat cea mai mare Banca din sistemul financiar romanesc isi are sediul la Chisinau si anume BCR Chisinau SA care a fost rolul interpelarii in parlamentui Romaniei

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Ilie Nastase este o celebritate mondiala, un jucator de tenis de geniu.

      In bezna mintii tale, tu crezi ca si-a putut castiga faima sportiva din muschi.  

      Numai un idiot poate sa creada ca poti deveni cel mai bun jucator de tenis al lumii fiind "nulitate intelectuala".

      Sa-ti intre in cap: nulitate intelectuala esti tu, de tine nu a auzit nici maica-ta. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Putin certat cu gramatica, putin rauvoitor si putin invidios pe Valcov, n-ai cum sa-ntelegi la ce a fost nul scorul. Iti spun eu: la rezultate a fost nul.

      Fiecare l-a umilit pe celalalt cu ce a putut, cetatenii nu s-au ales cu nimic.  

      Este interesant, insa, cum iti amintesti ca aproape jumatate din Consiliul BNR provine din PSD.

      Tu, nu? 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Corect!

      Trimite-l la György Lukács, sa citeasca despre al treilea sistem de semnalizare. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Si Piperea nimic? O intrebare o tuse ceva? Cum a intrat acolo? In calitate de ce? Eu puteam sa intru? De Nasty nu mai zic :) E clar ca in presa Zamfir a iesit invingator ca l-a umilit pe guvernator si e clar ca Zamfir e convins ca a avut si are dreptate asa cum spunea in familie la A3 unde se bucura ca a dovedit ca BNR influenteaza dobanda :) Bravo bre! Ce ne-am face fara oameni ca tine? Deci interviul cu Lucica? Ca pe FB nu prea il citeste nimeni scrie degeaba. Si mult. Si des. Ca are timp. Acum vedeti de ce nu se duce Mugurel la intalniri de-astea pentru ca oricum nu intelege nimeni nimic. Pentru ca nu asta se urmareste ci schimbarea guvernatorului si dobanzi mici la oameni. Si cine nu da dobanzi mici e prieten cu bancile :)

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Supraveghetorul sa se planga de conditiile inumane ale supravegheatului si supravegheatu sa zica ca nu i asa de rau. Nu exista totusi o cacofonie de logica pe axa BCR 114 BNR

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Pai tu cine esti ca sa intri acolo? Nu vezi ca-ti dai cu tesla?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Poza era suficienta din piata Bucur Obor. In loc de gogosari se tranzactioneaza credite. Inainte se dadea teapa cu cantaru acum cu Formula.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Da, poza este totala!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Multumesc!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    marea depresiune in America a inceput prin caderea bursei, economia insa s-a blocat deoarece a fost grav afectata piata creditului. oamenii nu se puteau imprumuta pt a cumpara bunuri sau incepe businesuri noi. creditul are abilitatea de a construi o economie moderna, lipsa acestuia insa are puterea de a distruge o economie, rapid, garantat. a incerca sa influentezi o piata functionala a creditului in scop electoral dovedeste ignoranta si iresponsabilitate.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. de la Ziarul Standard si stiti cum a manipulat opinia publica din Austria ca ministrul finantelor austriac sa poata primi eliberarea RMO de catre BNR in februarie 2009, Cititi articolul Romania duce Austria la faliment. Daca nu atunci luati pozitia ciocu mic si botu pe labe.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      te rog pre-zin-ta ca-zul, sau pos-tea-za un link cu acest ar-ti-col sa ne lu-mi-nam. nu cu-nosc si nici nu in-te-leg ce-i cu re-zer-va mi-ni-ma o-bli-ga-to-rie. ciocul mic, de pe silabe.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Mesajul de mai sus este corect, iar cu exceptia ultimei propozitii este un citat din Ben Bernanke, asa ca ar trebui folosite si ghilimelele de rigoare !

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      ai dreptate

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Rezerva minimă obligatorie se constituie după ce banca a creat bani din spuma mării.

      Condiția de bază pentru tipărirea de bani este constituirea RMO după.

      Austriecii ne-au obligat să contractam creditul FMI si sa le eliberam RMO imediat pentru că venea falimentul capitalist. Noroc că economia de piață funcționează doar pe tăntălăi. Stăpânii găsesc ei o soluție să ia bani de la proști care mai apoi îi vor adula. :))))) 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Iti admir efortul.

      Dar, prietene, cind avem pretentii teoretice, nu mai avem voie sa ne folosim de metafore precum "creditul are abilitatea de a construi o economie moderna". 

      Nu, creditul, prin sine, nu are nici un fel de abilitate, abilitatea revine agentului economic. 

      Si inca: ..."lipsa acestuia insa are puterea de a distruge o economie". 

      Nu, lipsa creditului nu distruge nici o economie, economia este distrusa de productivitate scazuta, de exemplu si de cu totul si cu totul alte chestii.

      In momentul in care iti iei in serios exprimarea, vei constata diminuarea drastica a componentei propagandistice a discursului tau si vei realiza cit de multe dificultati teoretice mai ai de invins. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      articolul apartine d-lui Bernanke. lipsesc ghilimelele :)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      lasa, domnule Make, ca toti avem pretentii teoretice si filozofice. Asa ca si eu va admir efortul :).

      Si rugati-l pe Thebrute sa se exprime mai citet si mai logic ca sa intelegem si noi care este reprosul lui la adresa BCR si Erste. Poate il deranjeaza ca Erste a platit o caruta de bani pe BCR, poate cea mai importanta si la pretul cel mai corect ( ca sa nu zic exagerat de corect) privatizare reusita de statul roman dupa 89. Desigur, nu a fost meritul statului , conjunctura a fost favorabila  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Da pe silabe, vreti sa spuneti. Unde sa va trimit articole? Dati o adresa de email

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      si jumatate din capitalul platit de investitori si a ajuns ca castig de toate publicatiile media au inceput sa dea sfaturi Deutsche Bank cum sa faca ca Erste Group Bank. Sau cum sa scrii in rapoarte ca ai platit cupoanele la AT1 desi tu nu aveai bani nici sa mergi sa si lasi mustata. Cu asemenea cacofonii contabile vrea domnul Treichl sa faca pe The Duru. Pune sef pe un sahist care a fost manager de risc in Romania si el nu stie ca EGB Ceps Holding GmbH e lichidata din martie 2015, da e bine mersi actionar majoritar in 2017 la BCR. Pai cu astia defilam venerabile?Eventual ii propunerea lui Andreas ca sa faca o partida der sah cu domnul Spalt si care castiga I'll mosteneste la sefia EGB. Ca am habarnist cel putin cat domnia sa nu e nevoie sa i mai demonstrez. Am avut ce invata de la dansul si ii multumesc din inima.Intai partidului, bineinteles

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Si daca i-ar apartine lui Bernanke, asta ar insemna ce?

      Ca metaforele sint instrumentele proprii teoriei? 

      Ce naiba cobori nivelul?!

      Crezi ca-i vreo placere sa ma contrazic cu ambliopi? 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      "lasa, domnule Make, ca blablabla bla, bla"...ce drac de raspuns e asta?

      Ca si tu ai pretentii? 

      Si daca ai pretentii, ce?! 

      Nu-ti dai seama ca te-ai anulat din prima? 

      Crezi ca daca scrii cuvinte contra mea "blabla blabla", te-ai scos?! 

      De ce sa ti-l rog eu pe The Brute?

      Roaga-ti-l! 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      bre dar ticked off esti azi. ai ramas fara hirtie la ziar?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      De ce cauti alt motiv, cind el este in fata ta?!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Si sa nu uitam un lucru: frati-su lui Zamfir are o problema cu un credit de aproape 1 mil euro pe care nu poate sa-l dea inapoi. Acum poate afla si lumea de ce dintre toti parlamentarii s-a gasit unu singur sa planga de mila romanilor napastuiti de banci.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Micutule, ti-ai dat doctoratul!

      Parlamentul numara cam 470 de parlamentari, iar tu crezi ca nici un altul decat Zamfir nu mai are in familie probleme de rambursare a vreunui credit.

      Esti mai bata ca batul de baseball! 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Wow!

      L-ai anulat pe "micutu".

      Inainte el semna "micutu de la 6", acum ori s-a mutat un etaj mai sus, ori nu mai tine minte unde sta. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Numai meci nul nu a fost ,pai numai faptul ca la adus pe Isarescu unde a vrut trebuie sa facă 5 puncte pt ca sa il dai jos din turnul de fildeș (construit pe banii băncilor ) al lui Manole zis Isarescu este un lucru incredibil ! Si sa il mai si intrebi si pune sa răspundă la întrebări pe care masonul nu le-a avut înainte scrise cum a fost la circul anterior al lui citu , pai asta mai face 3 puncte ! Si sa mai pună si alți senatori de la PSD probleme lui Ayatolahul de la BNR ,pai o umilința mai mare decât asta nu cred ca exista ,adică niște “neica nimeni “ sa întrebe pe mason de economie ,dreaq ,pai si asta face încă 2 puncte lejer ! Așa ca 10-0 pt Zamfir este scorul corect !!!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Vezi mai jos, vezi mai sus...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Guvernatorul a intrat si a iesit de la "audiere" cu convingerile lui, deci, pentru Guvernator meci nul si satisfactia ca dind o lectie deschisa ageamiilor si-a facut datoria. In ca o data!

    Zamfir, desi a fost batut mar de Guvernator, cum era de asteptat, conform declaratiilor facute, s-a facut invingator incontestabil. Deci, meci "cistigat" la un scor zdrobitor.  

    Declaratia lui Zamfir, facuta dupa "audiere": 

    “Eu cred că a fost o discuţie extrem de binevenită, mi-a întărit convingerea că ceea ce eu credeam ca şi politică a Băncii Naţionale s-a adeverit. Am aflat în cursul audierilor că Banca Naţională intervine telefonic ca ROBOR să fie stabilit în cotele pe care le doreşte Banca Naţională, am aflat că se gândeşte, se lucrează acum la schimbarea acestui mecanism de calcul al ROBOR, întrucât ridică semne de întrebare felul în care acest ROBOR reflectă sau nu piaţa. Ceea ce mi-a întărit convingerea că Banca Naţională intervine în calcularea cursului ROBOR. Domnul guvernator a confirmat, de asemenea, că ROBOR este o înţelegere între bănci, înţelegere care este interzisă de Legea concurenţei”, a afirmat Zamfir după audierea guvernatorului BNR, potrivit Agerpres. 

    Deci asta a inteles tutul, desi Guvernatorul s-a exprimat clar:  

    "Înţelegerea între bănci este ceva normal şi nu este cartelară. ROBOR este o dobândă stabilită între bănci. Întrebarea care se pune este dacă există riscul să fie o înţelegere cartelară între bănci la calculul ROBOR. Răspunsul nostru este NU!" 

    Deci ROBOR este stabilit de cotatiile facute de banci.  

    Bancile sunt obligate sa faca cotatiile intre limitele: Dobinda de referinta plus/minus 1%, adica azi intre 1.5 si 3.5%. Daca o iau razna, adica depasesc limitele, intervine Cinteza si-i de rau, adica-i vai de capul celor care au indraznit sa depaseasca aceste limite si strica frumosul si interesantul joc al pietei, arbitrat de BNR. Ceea ce mi se pare corect din toate punctele de vedere. 

    De fapt, repet ce am spus cu alte ocazii, nu ROBOR este problema, care este relativ normal, acum cca 2.5%. Marea problema sunt dobinzile mari, de 7-10%, cind ar trebui sa fie 4-5%! Sarcina de a rezolva acesta mare si grea problema o au chiar Zamfir si Vilcov, dar ei si-au gasit altceva important de facut, se joaca de-al f-te toata ziua la cap pe Guvernator. 

    Cit despre inlocuirea ROBOR, Guvernatorul a spus clar ca daca se gaseste un indicator mai bun, fiind sceptic in acesta privinta, BNR n-are nimic impotriva ca acest inlocuitor sa fie inlocuit, ba chiar dimpotriva:  

    "E unul care cântă mai dulce decât mine? 

    Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine. 

    Apuce înainte ş-ajungă cât de sus. 

    La răsăritu-i falnic se-nchină al meu apus. 

    Iar voi, care asupră-mi săgeţi tocite trageţi, 

    Cântaţi, dacă se poate, fiţi buni şi nu mai rageţi!"

    Cu toate aceste indemnuri parintesti facute de Guvernator, Zamfir a ales sa raga ca i-a dat o lectie Guvernatorului, ca iaste invingator absolut. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Isărescu a fost să dea seama în Parlament și să își dea seama că mandatele lui în fruntea BNR s-au epuizat.

      Zamfir a ales să fie om. Ciobanii securiști nu pot face această alegere, ei au obligații. :)))) 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      un om primitiv. :))

      PS

      "acest inlocuitor", corect "acest indicator" 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Zamfir degeba vrea capital electoral, n-ai cum sa scazi Robor daca creste inflatia si deficitul...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      In trecut mr Z a facut si lucruri laudabile dar prostia cu Robor ramane prostie.Trebuia sa vorbeasca de marja creditelor daca il interesau creditacii.E clar , coalitia il foloseste pt ca are imaginea de aparator al oanenilor dar nu stiu cat mai e motivat sa ajute oamenii .Aia cu robor mic ieftineste creditele e o manipulare grosolana

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Aia cu ROBOR e stabilit de piața liberă merge la tine și la prietenii tăi la fel de inteligenți. :)))))))

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Desteptule , DAE e robor + marja .Daca faci robor zero si cresti marja tot aia e .Explica-mi cum ajuta asta creditacul ? Tot inginer esti? La ff ? Ai luat baku?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Lasă creditacii cu problemele lor personale, vorbeam de piața liberă, zeița tuturor sărăcanilor dă pă net.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Pai,tati, eu am zis sa scada Robor sa ajutam creditacii ? Nu.Mr Z a zis prostia asta.Si ce ai cu saracanii? Ai schimbat partidul sau faci parte din sefimea socialista care cumpara conace cu sute de mii de euro? :)) Robor ala e una , marja e problema si pt saracani si pt restul.Antreprenorii romani sunt spoliati de marjele mari la credite , zic de aia care au sansa sa le ia :) Sau vorbesti tu la partid sa angajeze toti saracanii pe salarii de parlamentari ? :))

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Este la mintea cocosului, ca daca nu scade inflatia si deficitul, nu are cum sa scada ROBOR, dar daca n-ai cu cine, n-ai, asta e!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Mizerabilul securist Ponta spunea la tv-ul securist asta

    Senatorul Daniel Zamfir, de la ALDE, cel care a condus Comisia de Audiere a guvernatorului BNR Mugur Isarescu, a fost catalogat de Victor Ponta, la o televiune foarte mica (Digi 24), ca fiind un "golan" si un "huligan". 

    "Liviu Dragnea vrea sa puna mana pe BNR. Atacul golanesc, huliganic pe care l-am vazut la adresa lui Mugur Isarescu din partea unui senator ALDE inseamna ca Romania o sa plateasca dobanda mai mare la titlurile de stat. Nu o sa plateasca golanul ala, ci romanii. Daca avea o treaba golanul ala cu Isarescu, era O.K., dar a fost toata conducerea BNR", a declarat Victor Ponta. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Gata? S-a terminat circul ? S-a dat pe undeva si paine ?

    Zamfir = nul & Isarescu = faza => Pe undeva s-a furat energia! 

    Dupa cum s-a constatat deja problemele structurale ce ar fi trebuit cercetate au lipsit cu desavarsire de pe masa de "lucru". A fost amintita tangential mult cautata sursa de "lacomie bancara". Dar nu ca subiect prinicpal (cauza) ci ca subiect secundar (efect). 

    De ce este senatorul Zamfir nul ?  

    Nu "datorita" pregatirii profesionale, in principiu efectele economiei se simt pe propria piele. "Datorita" locului superior ocupat in copacul fermei, el stie mult mai bine. Dar ce a fost interesant, omul si-a pregatit un set de intrebari, a pus in "dezbatere publica" lista si continutul pentru sustinatori, s-a informat cu problemele poporului: aurul de la Londra, ROBOR, leva bulgareasca si demisia guvernatorului fiind concluziile cererii masive de pe pagina personala a senatorului. S-au remarcat doua cereri care au iesit din linia generala, dar este greu sa iei in seama cerinte legitime (asa cum de foarte multe ori le-a formulat si domnul The Brute sau subsemnatul in comentariile articolelor ziarului Bursa) cand necesarul bun simt de a te informa este coplesit de pozitia superioara din copacul fermei.  

    La nulitatea pe care a demonstrat-o domnul senator s-a adaugat si zgomotul de fond al sfatuitorilor dumnealui si necesitatea imperativa a unui nou mandat de parlamentar, alegerile stau la usa.  

    Se cuvin a fi remarcati doi participanti activi la zgomotul de fond: Lucian Isar si Piperea Gheorghe. Daca pe domnul Isar il inteleg pana la o limita, imposibilitatea de a expune toate cunostintele sale despre domeniul in care a activat din cauza limitarilor generate de secretul profesional, pe Piperea Gheorghe, avocat, profesor de drept, functionar al statului, chiar il condamn si aici in mod public: este exact ceea ce condamnam la "politicieni" in general, a celor din PSD si PNL in special, hot, impostor, manipulator. Este normal ca Piperea Gheorghe sa-si tina sub control masa de manevra pe care si-a creat-o cu mare truda, grupul clientilor cu credite in CHF fiind cel mai propice loc din care poate culege bani frumosi pentru "prestigiul" firmei sale si pentru "prestigiul" sau personal si sa nu faca ceea ce bunul simt elementar il cere: audiatur et altera pars. El stie tot, mult mai bine decat oricare dintre imprumutatii in CHF, totul trece, in mod despotic, prin filtrul "incuviintarii" mariei sale sau al asociatiilor care actioneaza in numele tuturor imprumtatilor in CHF si care sunt girate de profesionalismul si prestigiul sau. 

    Atasarea senatorului la doleantele poporului imprumutat in CHF a fost una naturala, conlucrarea cu Piperea imperios necesara. Istoria ne-a aratat si faptul ca, desi intreg poporul CHF-ist a cerut rezolvarea problemelor generate de contracte (cauza) cuplul a rezolvat si rezolva numai lucruri care ii ajuta pe CHF-isti numai la efecte: Darea in plata, retractul litigios, anularea caracterului de titlu executoriu. Dar nimic, nimicuta despre cauze: clauzele abuzive sau ilegale nu au fost si nu vor fi rezolvate niciodata din punct de vedere legislativ. Pentru ca avocatul isi pierde musterii, senatorul isi pierde masa de chinuiti care se uita lung, poate, poate pica ceva si le rezolva problemele altii. 

    De ce este Isarescu faza ? 

    Pai, chiar daca nu ne place personajul, omul stie ceva carte in domeniul lui, la naiba, doar nu credeati ca este planta timp de 30 de ani si semneaza ca primarul ? 

    Guvernatorul are si o armata intreaga de consilieri. Consilierii periaza tot ceea ce "adversarii" Zamfir, Piperea, Isar, Soviani, Tiriac, Nastase si altii scriu si comenteaza public. Este normal ca subiectele vehiculate de "adversari" sa ii fie cunoscute, este normal ca sa deceleze nivelul de cunoastere al "adversarilor", este normal sa cunoasca limita pana la care fiecare dintre "adversari" isi poate permite sa ajunga. 

    Este normal ca guvernatorul (si CA al BNR) sa fie pe faza. Chiar intra in obligatiile lui (lor) de serviciu sa fie in permanenta informat. 

    Ce s-a intamplat cand s-a intalnit un nul cu o faza ? S-a descatusat energia, electronii stiintei de carte au penetrat masa inerta a nulului.  

    Si, din punctul meu de vedere, a fost bine ca s-a intamplat. "Audierea" a confirmat cu varf si indesat celebra expresie "Circ si Paine". Mai ales circul.  

    Painea a ramas "satisfactia" confirmarii sau infirmarii a ceea ce multi dintre noi banuiau: ca nu se va rezolva nimic pentru plebei, ca nu exista nicio sansa de a trai corect si cinstit in tara ta natala cu astfel de "faze" si mai ales de "nul". 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. acest schimb de opinii BNR Parlament a fost extrem de util si totusi nu se incearca o cristalizare a opiniilor sub forma unui raport menit a evidentia ce s-a realizat si care sunt propunerile de imbunatatire.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Imi cer scuze domnule The Brute, sincer.

      Singurul lucru pozitiv din aceasta audiere este acel anunt privitor la cercetarea si descoperirea unui nou mod de calcul al ROBOR-ului. 

      Restul audierii nu ne-au adus decat rusine si umilinte noi din partea tuturor actorilor implicati in audiere. Nu este nicio persoana care sa merite respectul nostru, niciuna. A fost o desueta reglare de conturi intre clanuri rivale.

      Daca din partea politicienilor nu avem nicio indoiala, nu cred ca ca noi doi avem vreun dubiu in privinta si a celor din BNR. Singura diferenta fiind doar limbajul, mai elevat al celor din BNR. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Si sa incepem de la o intrebare de baza: care a fost scopul intalnirii de ieri? Apoi, sa ne intrebam: a fost atins acest scop?

    Si apoi sa ne raspundem: Zamfir a vrut aceasta intalnire in scop pur electoral, ca sa arate in continuare ca se lupta cu bancile si cu BNR. Caci, intrebari precum "v-ati finantat de la Vintu" nu au nimic de-a face cu dorinta de a opri manipularea pe ROBOR. Zamfir si-a atins scopul, cei care-l iubesc vad ca el nu l-a lasat pe Isarescu sa scape usor. 

    Isarescu probabil a venit cu ideea sa le demonstreze astora din comisii cat sunt ei de prosti si cat e el de destept. Deci tot pentru glorie personala. Si a vorbit frumos, in limbajul lui, pe care nu il inteleg prea multi. Cei care nu-l iubesc pe Zamfir sau guvernarea PSD/ALDE vor spune ca guvernatorul i-a pus cu botul pe labe. Sunt convins ca s-a dus la BNR si a zis "ce prosti sunt astia, nu pricep nimic" Deci si el si-a atins scopul. 

    Amandoi au castigat, dupa mintea lor. Prin urmare, daca nu poti proclama un invingator clar, concluzia obiectiva e ca a fost meci nul (iar titlul articolului e corect). 

    M-as concentra pe cifra zero (din meciul nul). Practic, pentru economie, pentru societate, pentru consumatori/debitorii bancari, rezultatul acestei intalniri e un mare ZERO.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Securitatea este un mare ZERO. Dar voi aveți nevoie de ea pentru că 84% din bugetul Securității înseamnă pensii și salarii pentru securiști.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Nu esti zdravan la cap, omule. Ce treaba are scorul nul dintre Isarescu si Zamfir cu bugetul SRI?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Las ca il scade daddy daca nu mai taie porcul cu ei :))) Sau l-a crescut ?Ia vezi in buget :))

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Ai spus că te concentrezi pe cifra zero și ți-am reamintit contextul și proveniența.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Iohannis doarme cu frică zilele astea. Nu mai contează nimic altceva decât siguranța națională a salariaților și pensionarilor SRI. :)))))))

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      A vazut bugetul lui daddy .Doarme linistit acum.Tu de ce nu il citesti? :)) Ai vitamina D scazuta ? :)) Specialii tot speciali raman .Nu doar in SRI doar ca tu pricepi greu ca ai o fixatieb:)) Nu Psd a condus cei mai multi ani dupa revolutie ? Crezi ca intamplator ?:))) Sau ai o problema doar cu manipularea Robor nu cu manipularea generala ? Traiasca partidul ! :)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    ROBOR pentru BOBOR! asta trebuie sa faceti, nu sa va certati.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Ambii sunt masoni de grad înalt , Tariceanu și Isarescu de aceea se ajuta,restul minciuna și hoție deghizată.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Nul poate fi considerat numai cel fara cunostinte in domeniu. Mafia psd se chinuie sa egaleze. Hai cu egalarea! Dar scorul este 7-0 in minutul 90.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Asa ai stabilit tu.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Scuze! Doar aveam ochii larg deschisi.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Cum sa fie scor nul, cand BNR e chemat sa explice cum functioneaza sistemul? Cand oamenii care ii cheama pun intrebari la nivelul manualului de economie din liceu? Lasand mai departe ca sunt parte dintr-un govern condus de una care nu at lua nici capacitatea?

    Uite un proiect aici: guvernantii care nu au trecut prin capacitate si BAC standardizat ca generatiile noi trebuie sa ia aceste examene ca atare, cu medie peste 9, ca sa fie validati pentru functii de conducere in govern. Pentru administratie, medii peste 8. Par mar? Asa e, insa si salariile pe care le platim la public sunt mari, asa ca si asteptarile ar trebui sa fie pe masura. Fraierii cu note mici n-au decat sa mearga in privat, atunci. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS